Copiii nu ne sunt datori cu nimic.
Nu ne sunt datori pentru că îi hrănim. Nici pentru că îi îmbrăcăm. Nu ne sunt datori pentru că îi creștem. Acestea sunt drepturile cu care ei se nasc, nu datoriile lor.
Nu ne sunt datori nici măcar pentru jucăriile pe care le cumpărăm pentru ei. Când le cumpărăm prea multe jucării, e pentru a compensa propria noastră lipsă. Cea mai bună jucărie a unui copil este chiar adultul de lângă el. Când noi suntem prezenți cu ei, copiii nu duc lipsă de nimic și nu se plictisesc deloc.
Copiii nu ne sunt datori cu nimic.
Nici chiar pentru că le-am dat viață. Nu au semnat niciun contract cu noi și nu ei ne-au cerut să vină pe lume. S-au născut din noi, dar nu ne aparțin.
Nu ne sunt datori nici măcar cu respect sau iubire. Ei sunt demni de respect și merită iubirea noastră. Când le primesc necondiționat, le vor oferi, la rândul lor. Dragostea îmbogățește, nu îndatorează.
Copiii nu ne sunt datori cu nimic.
Nici cu zâmbete, nici cu îmbrățișări, nici cu săruturi. Dacă depindem de ele, e pentru că noi nu ne simțim suficient de buni. Copilul se naște complet. E valoros, demn de iubit și de apreciat exact așa cum e.
Ei nu sunt banca noastră, pentru depuneri, credite și dobânzi. Nu sunt o afacere, pe care să o gestionăm în funcție de riscuri și profituri. Ei se nasc și rămân de inestimabilă valoare.
Copiii nu ne sunt datori cu nimic.
Nici când sunt mici, nici când cresc mari. A fi părinte înseamnă a avea grijă de copilul tău. Nu pentru a aștepta vreo recompensă, ci pentru că acesta e rolul pe care ni-l asumăm.
Nu ne sunt datori nici măcar pentru că suntem mai în vârstă decât ei. Ordinea în care am venit pe lume nu ne așază într-o ierarhie valorică. Dacă așteptăm asta din partea altora, înseamnă doar că încă nu am crescut destul.
Copiii nu ne sunt datori cu nimic.
Nici la tinerețe, nici la bătrânețe. Nu e rolul lor să aibă grijă de noi. Pot să facă asta, dar nu din obligație. Iar dacă le cerem asta, noi suntem cei care le tăiem aripile și nu le dăm voie să își ia zborul.
Nu ne sunt datori să învețe sau să devină ceva anume. Nici să fie fericiți sau de succes. Ei deja sunt exact așa cum trebuie să fie. A le cere să fie altfel sau altcineva, înseamnă a nu-i vedea pe deplin. Defectul de vedere e la noi, nu la ei.
Copiii nu ne sunt datori cu nimic.
Când fiecare dintre noi va înțelege asta, vom trăi într-o lume mai bună.
Copilul este atât o speranță, cât și o promisiune pentru omenire. (Maria Montessori, Educație și pace)
(Photo by Filip Mroz on Unsplash)
