Seara, Tudor alege din ce carte să i se citească. Ieri, a fost rândul Poveştilor de seară pentru fete rebele. Din cel de al doilea volum am citit despre Clemantine Wamaryia. La şase ani, Clemantine a scăpat de genocidul din Rwanda, făcând o lungă călătorie alături de sora ei, în vârstă de nouă ani. A ajuns în Statele Unite ale Americii şi a scris despre curaj, rezilienţă şi speranţă. Am citit apoi despre Corrie ten Boom, prima femeie ceasornicar din Olanda. În cel de al doilea Război Mondial, ea a salvat mulţi evrei de Holocaust, deşi a făcut închisoare pentru asta, alături de tatăl său, timp de un an.

Uneori, în discuţiile cu cei care îl cunosc pe Tudor, ni se spune să nu îl învăţăm că lumea e doar bună. Ne spun asta probabil pentru că e foarte prietenos, inclusiv cu străinii, poate pentru că e atât de senin. Ni se spune că e important să nu îl ferim de lumea reală.

Poveştile precum cele din cartea de mai sus sunt despre persoane excepţionale, care au trecut prin momente dificile, dar au mers mai departe. Sunt despre a răzbate în lume, în pofida dificultăţilor care ne ies în cale. Sunt despre lumea reală, cu bunele şi cu relele ei. Cărţi precum Fete rebele te inspiră să afli mai mult, să vrei mai mult, te învaţă că poţi mai mult şi să fii bun, oricât de mult rău ar fi în jurul tău.

Fratele meu mi-a fost model încă din copilărie. În ultima vreme, îl admir cu atât mai mult. Într-o societate în care mulţi ne plângem, dar prea puţini acţionăm, el găseşte moduri de a se implica. Când suntem nemulţumiţi de ce e în jurul nostru, e important să facem primul pas. Asta e lecţia pe care i-o predăm lui Tudor, când povestim despre lumea reală. Acestea sunt modelele cu care vrem să crească.

Mahatma Gandhi spunea să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Cuvintele, des auzite de mine în ultima vreme, le-a spus unei mame care îi ceruse să discute cu fiul ei despre renunţarea la dulciuri. După ce au stat la rând multe ore să discute cu el, Gandhi i-a rugat să se întoarcă după două săptămâni. Intrigată, a revenit, dar la final l-a întrebat de ce le-a vorbit doar acum. Explicaţia primită a fost simplă – el însuşi mânca multe dulciuri, aşadar nu ar fi avut cum să îi ceară altcuiva să renunţe la ele. A folosit timpul pentru a vedea ce înseamnă să renunţe el însuşi la dulciuri, înainte de a discuta despre asta.

Îl învăţăm pe Tudor că lumea nu e perfectă. Dar asta e doar prima parte a lecţiei. Partea importantă este că poţi să treci peste orice. Şi vreau să înveţe că ai întotdeauna de ales. Că binele nu înseamnă întotdeauna mai uşor şi mai uşor nu e întotdeauna mai bine. Şi că, în loc să spunem „Asta e! N-ai ce-i face!”, să începem prin a fi noi schimbarea pe care vrem să o vedem în lume.

Rezilienţa este abilitatea de a-ţi reveni după evenimente stresante. Oamenii rezilienţi resimt conştient greutăţile vieţii si sunt apoi capabili să meargă mai departe. Uneori găsesc chiar înţelepciune în suferinţă, pe care o folosesc spre a duce o viaţă mai profundă. (Dr. Laura Markham)

[Photo by Debby Hudson on Unsplash]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *