Tudor s-a jucat azi timp de o oră şi jumătate cu plastilină. În primele patruzeci de minute, Tereza i-a fost şi ea alături, apoi a dormit. O dată la câteva săptămâni, le fac copiilor plastilină. Am găsit o reţetă bună, pe care o folosesc de fiecare dată.

  • 100 gr. făină
  • 100 gr. sare
  • 150 ml. apă
  • o jumătate de lingură de sare de lămâie
  • o jumătate de lingură de ulei de floarea soarelui

Se amestecă bine toate ingredientele, pe foc mic, timp de câteva minute. După ce se răceşte, plastilina e bună de folosit. Când terminăm de lucrat cu ea, o pun într-un bol, o acopăr cu folie alimentară şi o ţin la frigider câte o săptămână sau două.

Uneori, am înlocuit o parte din făina albă cu făină de mălai, pentru o textură mai interesantă. Când nu am avut sare de lămâie, am pus oţet. Aproape întotdeauna, adăugăm şi colorant alimentar. Alteori, în loc de colorant, am pus două linguriţe de scorţişoară, pentru un miros deosebit şi o plăcută culoare maro. Am citit că, după ce se ia de pe foc, se pot pune câteva picături de ulei esenţial, cum ar fi lavanda, tot pentru un miros plăcut. La fel, se poate rade coaja de la o portocală sau lămâie, pentru miros şi textură interesante.

Tereza a modelat azi cu plastilină pentru prima dată. Deşi încă mai duce la gură destul de multe, am avut încredere să o las să lucreze, pentru că sarea îi dă plastilinei un gust tare neplăcut. A încercat cu o bucăţică mică, s-a strâmbat bine şi apoi a scos-o imediat din gură. Când Tudor avea vârsta ei şi am făcut plastilină pentru prima dată, a făcut exact la fel. Totuşi, la început nu am pus deloc scorţişoară sau alte arome, pentru a nu crea confuzii între joacă şi mâncare.

Păstrând învăţătura Montessori, nu le-am dat plastilină de mai multe culori de la început. La fel ca la pictură, am oferit câte o singură culoare din cele trei primare. Se foloseşte această introducere treptată, pentru a ajuta copilul să aprecieze fiecare culoare în parte. Altfel, dacă ar avea de la început toate culorile la dispoziţie, pictura ar fi în final un maro uniform. După culorile primare prezentate separat, se oferă câte două, lăsând copilul să descopere culorile secundare. Apoi, abia, se oferă câte trei culori, începând cu cele primare şi apoi combinându-le cu cele secundare. Până în jurul vârstei de doi ani şi jumătate nu se dau copilului mai mult de trei culori în acelaşi timp.

Astăzi, am avut plastilină roşie. Tudor a început prin a o rupe bucăţi. Când Tereza s-a arătat interesată, i-a dat şi ei una. Au lucrat aşezaţi la masă, observându-se uneori. Tereza aplatiza plastilina, Tudor o rula bucăţi. Apoi şi-a făcut sandwich, „ca tata, când merge la serviciu”. A luat cuţitul de lemn pentru plastilină, să-şi taie „mâncarea”. Tereza, interesată, a trebuit să urmeze regula casei, să aştepte până cuţitul e liber. Darnic, Tudor i l-a întins de bunăvoie şi el a început să facă bile. Apoi le-a suprapus, făcând un om de zăpadă. Pe când îl admiram în tăcere, l-a apăsat cu ambele mâini. „S-a topit! Fac altul!”. Şi a tot făcut oameni de zăpadă care se topeau imediat, în timp ce Tereza şi-a pierdut interesul. Văzând că e obosită, fiind ora somnului de dimineaţă, l-am lăsat pe Tudor să lucreze în bucătărie şi am mers cu ea.

Între timp, el îşi scosese sucitorul şi ştampila pentru plastilină, plus o rolă pentru tăiat forme de biscuiţi. A lucrat cu ele, întinzând aluatul, tăindu-l, ştampilându-l, adunându-l, întinzându-l din nou. Pe când m-am întors în bucătărie, pusese plastilina la loc în bol şi tăia folie cu care să-l acopere. Îşi luase forfecuţa şi încerca să taie folia, care se mototolea mereu. Când a obosit, m-a rugat să îl ajut şi i-am ţinut folia întinsă, în timp ce el o tăia. Apoi a luat mătura şi făraşul şi a adunat ceea ce căzuse pe jos, cu atenţie. Mi-a spus că face el asta, iar eu să adun ce e pe masă.

După această oră şi jumătate, a pus un cd cu Corul Angeli, pe care îl ascultă aproape zilnic, de când l-a rechiziţionat de la mama. A luat o carte şi a început să citească, relaxat.

Ca şi în cazul desenatului, nu-i vom dirija copilului acţiunile. Îl vom lăsa să facă ce doreşte, asigurându-ne doar că dispune de instrumente potrivite şi că ştie să le folosească. (Ève Herrmann, 100 de activităţi stimulatoare Montessori)

3 gânduri despre “Plastilină de casă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *