Viața practică în lumea Montessori se referă la activitatea care are drept scop îngrijirea personală, a casei sau a mediului înconjurător. Copiii mici sunt deosebit de atenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor și doresc să ia parte la viața de zi cu zi. La început, activitățile de viață practică e important să fie prezentate cât mai simplu, în pași mici, dar cât mai atractiv. În timp, copiii se vor bucura să preia sarcini tot mai complexe.

Maria Montessori spunea că exercițiile legate de viața practică sunt primele care captează atenția copilului intrat în mediul Montessori. Odată trezit interesul și dezvoltată concentrarea, se introduc exercițiile senzoriale, apoi de limbaj, matematică sau din alte arii de dezvoltare.

La Tereza, vârsta de patru ani înseamnă menținerea interesului pentru exercițiile legate de viața practică. Și, văzând că se descurcă atât de bine în anumite privințe, ne e greu uneori să ne amintim că, pentru copii, procesul este mai important decât rezultatul. Și că, uneori, oricât de bine am ști să facem anumite lucruri, tot avem momente când vrem să le facă alții în locul nostru sau să primim ajutor.

Pasiunea Terezei în această perioadă este să facă aluat. Vrea să facă asta în fiecare zi, mulțumindu-se rareori cu plastilina, din care nu poate gusta la sfârșit. Nevoia de ordine, puternică la această vârstă, o determină să aleagă mereu același aluat, făcând de prea puține ori abateri de la el. Făină, apă, ulei, puțină scorțișoară, eventual și drojdie, este suficient pentru a face câteva figurine pe care le mănâncă sau oferă altora cu plăcere.

Poate deja să toarne apă din carafa mare, de un litru, chiar și atunci când e plină. În cazul în care îi curg câțiva stropi pe lângă, știe să ia cârpa și să șteargă, de cele mai multe ori. În zilele în care alege să pună masa, o face cu multă atenție. Într-o seară, vrând să facă picnic în sufragerie, și-a pregătit încântată cina. A întins pătura de picnic pe jos, la fel ca Liv și Émy, din cartea care îi place în această perioadă. Și-a turnat laptele în carafă, și-a ales cana preferată și farfurioare pentru fiecare. A cerut pâine cu unt și telemea, lângă care a pus niște ardei roșu. Desigur, furculița pentru legume a fost ideală și pentru mâncat chifteaua pe care și-a adus-o cu grijă din bucătărie.

Urmând exemplul lui Tudor, își sparge singură oul pentru ou ochi, pe care îl mănâncă apoi cu mare plăcere. Curățatul și tăiatul legumelor pentru mâncat crude sau gătit este, în continuare, una dintre activitățile preferate ale ambilor copii. Și, în ultima vreme, cumpărăm ceva mai des detergent de vase. Terezei îi place să își spele farfuria și tacâmurile temeinic.

Bideul din baie strălucește de curățenie, pentru că îl spală aproape zilnic, cu burete și săpun. La fel de interesantă i se pare și ștergerea oglinzii de la dulapul din camera noastră. Îi place să folosească pulverizatorul cu apă și să șteargă apoi cu două rânduri de cârpe, până când rămâne totul uscat. În aceeași categorie intră și măturatul, fiind tot mai pricepută în mânuirea concomitentă a măturii și fărașului.

Atunci când au mediul pregătit, copiilor le plac foarte mult aceste sarcini casnice. Iar dacă țin neapărat să facă ceva, dar nu au materialul la dispoziție, lucrează atât de bine în echipă, pentru a-și găsi cele necesare! Creativitatea de care dau dovadă ne surprinde, adesea.

Tudor a avut o perioadă când a fost extrem de interesat de făcut funde. I-am pregătit atunci și materialul Montessori care să îl ajute. Tereza a învățat între timp să facă nodul, dar fundele încă nu îi reușesc. În schimb, își încheie nasturii, fermoarul, prinde capsele și carabina de la poșetă sau echipamentul de cățărare. Reușește să se îmbrace singură, deși sunt zile sau momente în care preferă să fie asistată. Urmărindu-mă pe mine, dar și citind din Kiki și Jax, împăturește hainele cu plăcere, punându-le uneori singură în dulap.

În luna decembrie, copiii s-au întors din grădină cu un mănunchi de ceapă verde. O găsiseră sub stratul de iarbă pe care îl cosiseră cu câteva săptămâni mai devreme. Au fost atât de fericiți să mănânce din ceapa aceea! Activitățile de grădinărit sunt și ele parte din viața practică. Iar Tereza lucrează cu bucurie în grădină, în rând cu Tudor. Le face plăcere să ne amintească cum și-au ajutat bunica să planteze arpagicul. Și cum l-au udat apoi, înainte să se bucure de ceapa bună din care mușcă de parcă ar fi măr.

Ucenică vrednică a lui Tudor, reușește să mânuiască destul de bine șurubelnița sau mașina de găurit. Una dintre glumele lor, auzite de la persoane îngrijorate că ar putea păți ceva, este: „Fetițele nu lucrează cu ciocanul!”. Din fericire, plăcerea de a face trece dincolo de astfel de convingeri, pe care și noi le punem la colț. „Să nu lași pe nimeni să-ți spună de ce ești sau nu în stare” este una dintre replicile pe care Lucian i le dă mereu Terezei.

Sunt zile în care simt că nu putem ține ritmul cu modul în care deprind ei lucrurile. Sunt atât de dornici să facă singuri, încât e nevoie uneori să ne reamintim cât de mult au crescut. Și, cu cât sunt mai implicați, cu atât progresează mai repede. Important este să învățăm noi, la timp, cum să facem un pas în spate și să le lăsăm calea liberă.

Adultul care nu înţelege că un copil trebuie să îşi folosească mâinile şi care nu recunoaşte în asta prima manifestare a instinctului de a munci, poate fi un obstacol pentru dezvoltarea copilului. —Maria Montessori (Catherine McTamaney, The Tao of Montessori: Reflections on Compassionate Teaching)