Învăţ Montessori

La liceu, am absolvit profilul pedagogic. Una dintre cele mai puternice amintiri din cei cinci ani de studiu este dintr-o oră de pedagogie. Probabil mi-a rămas în memorie dascălul în toată firea, aproape de pensionare, care a început dintr-o dată să imite limbajul copilului de trei ani: „De ţe, de ţe, de ce?”.

În termeni de dezvoltare, la copiii foarte mici predomină emisfera dreaptă – în special în primii trei ani. Ei nu au reuşit să stăpânească abilitatea de a folosi logica şi cuvintele, pentru a-şi exprima sentimentele şi îşi trăiesc viaţa în momentul prezent – motiv pentru care lasă totul pentru a se apleca şi a urmări, cu toată atenţia, cum se deplasează o gărgăriţă pe trotuar, fară să le pese că au întârziat la ora de muzică. Logica, responsabilităţile şi timpul nu există încă pentru ei.

Dar când un copil începe să întrebe „De ce?“ tot timpul, ştii că emisfera stângă începe să acţioneze. De ce? Deoarece creierului nostru stâng îi place să cunoască relaţiile liniare cauză-efect din lume – şi să exprime această logică, prin limbaj. (Daniel Siegel, Tina Payne-Bryson, Creierul copilului tău)

Tudor e în plină expansiune a limbajului. Vorbeşte mult, folosind cuvinte noi, pe care le aude la cei din jur. Uneori, ne identificăm ticurile verbale auzindu-l pe el repetând ceea ce spunem. Alteori, ne amuzăm încercând să ne dăm seama care dintre noi foloseşte mai des expresiile respective. „Apropo, să cumpărăm şi alune!” „Mi-e puţin frig la mâini, dar, în fine, mergem mai departe!” „Cum îl cheamă pe câine? E bichon sau ce?” „Am fost în oraş şi Tereza a mers singură. No, spune tu!” „A curs apă din bena camionului. S-au udat puţin pantalonii. Ce să-i faci? Se usucă, n-are nimic!” „Mulţumesc, nu mă tentează sfecla acum. Mănâncă tu, liniştită!”

Nici n-a apărut bine limbajul, că şi începe copilul să trăncănească şi nimeni nu-l poate convinge să tacă. Unul din cele mai dificile lucruri din lume este să faci un copil mic să tacă. Iar dacă i s-ar interzice să vorbească sau ar fi oprit să meargă, el n-ar putea să se dezvolte normal. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

Aproape zilnic, după micul dejun, Tudor îmi cere să facem o „activitate cu cardurile”. Îi pregătesc de obicei de seara câteva carduri, în funcţie de interesele lui din perioada respectivă. După ce se descurcă bine cu ele, adaug altele sau le schimb. Până acum, cel mai mult am lucrat cu cardurile referitoare la corpul uman, maşinile utilitare, fructe şi legume sau animale. Pentru aceasta, folosim cardurile Montessori ale editurii Gama. Pentru că nu am învăţat la timp despre humerus şi scapulă sau diferenţa dintre scatiu şi sticlete, adesea trebuie să memorez mai întâi eu însămi denumirile corecte sau informaţii despre ce urmează să îi prezint. Seara, înainte de culcare, Tudor îi arată tatălui său ce carduri noi a mai descoperit.

[Între trei şi şase ani] setea de cuvinte a copilului este de nestâmpărat, iar capacitatea de a le învăţa este inepuizabilă. Dar acest lucru nu este valabil şi [după şase ani]. În această perioadă se nasc alte facultăţi noi, iar copilul învaţă cuvinte noi cu mult mai mare dificultate. Am observat că acei copii care învăţaseră aceste cuvinte într-o perioadă timpurie a vieţii, le reţinuseră şi puteau să le folosească fluent când au mers în sistemul şcolar obişnuit, la opt sau nouă ani, dar şi în anii următori. Dar rezultatele erau mult mai slabe la copiii de opt ani sau mai mari, cărora li se predau aceleaşi cuvinte pentru prima dată. Trebuie să concluzionăm că aceste cuvinte ştiinţifice sunt cel mai bine învăţate de copiii între trei şi şase ani; nu mecanic, desigur, ci în conexiune cu obiectele denumite, sau în cursul procesului de explorare, astfel încât vocabularul lor să ţină pasul cu experienţa. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

La serviciu, foloseam o metodă de aflare a cauzei rădăcină a problemelor, cunoscută drept „5 de ce”. La cursul de învăţare a metodei, colegul nostru ne-a arătat un filmuleţ pe care mi l-am amintit adesea. Este o discuţie tată-fiică, purtată la micul dejun, dimineaţa la ora cinci. Ceea ce începe cu o întrebare simplă – „tată, pot să ies afară să mă joc?” – ajunge să devină o discuţie despre joburi în America şi declinul manufacturii în favoarea serviciilor. Când am citit fragmentul scris de Maria Montessori în Mintea absorbantă, tot la acest filmuleţ mi-a fugit gândul.

Copiii de vârsta aceasta ne cer mereu să le explicăm diverse lucruri. Toţi ştim cât de curioşi sunt şi ne simţim bombardaţi cu întrebări. Dar, dacă nu privim aceasta ca pe un chin, ci ca pe o expresie a unei minţi care tânjeşte după cunoaştere, atunci aceste întrebări ne-ar ilumina. Copilul de această vârstă nu poate urmări explicaţii lungi, iar noi, de obicei, încercăm să fim mult prea exhaustivi.
Odată, un băieţel şi-a întrebat tatăl de ce frunzele sunt verzi. Crezând că acesta este semnul unei inteligenţe deosebite, tatăl i-a vorbit îndelung despre clorofilă şi despre cum foloseşte ea razele soarelui. Dar mai târziu l-a auzit pe copil mormăind pentru sine: „Tot ce vroiam să ştiu era de ce sunt frunzele verzi; nu toate chestiile alea despre clorofilă şi soare!” (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

Cea mai îndelungată perioadă senzitivă, cea pentru limbaj, durează de la naştere şi până la şase ani. Este momentul ideal pentru a învăţa limbi străine şi cât mai multe cuvinte noi. În jurul vârstei de patru ani şi jumătate, dacă i se oferă ocazia, copilul învaţă două sute cincizeci de cuvinte noi pe săptămână!

Un vocabular bogat reprezintă o fundaţie solidă pentru o învăţare pe viaţă! (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)

(Photo by Stephen Andrews on Unsplash)