Învăţ Montessori

Etichetă: Perioade senzitive

Kiki și Jax – Ordine și curățenie

Copiii au primit în vara aceasta o carte frumoasă, Kiki și Jax, scrisă de una dintre autoarele care îmi plac mult. Marie Kondo e renumită pentru revoluția minimalistă pe care a lansat-o prin metoda KonMari. I-am citit cărțile și am reușit parțial să îi folosesc abordarea în ceea ce privește hainele și jucăriile. Și visez încă la ziua când voi reuși să îi aplic metoda în întreaga casă.

Cartea scrisă de ea pentru copii este despre cum să faci și să păstrezi ordine. Cu ajutorul a doi prieteni foarte buni, Kiki și Jax, învățăm ce înseamnă să fii ordonat. Fiind o carte care are ca personaje două animale personificate, am discutat cu copiii despre imaginația autoarei. Acum le place să spună: „Cum să fie îmbrăcată veverița? Doar bufnița nu are cărți!”.

Dincolo de subiectul evident, păstrarea ordinii, cartea este și o poveste frumoasă despre prietenie. Când Jax nu mai poate petrece timp cu Kiki, pentru că lucrurile le stau în cale, la propriu, el se oferă să o ajute. Pasionat de sortarea și aranjarea lucrurilor, Jax face ca munca lor să devină o plăcere.

Urmând recomandările din carte, copiii pot învăța cu ușurință metoda KonMari. Renunțând la lucrurile care nu ne mai aduc bucurie, reușim să facem loc în viața noastră pentru ceea ce contează cu adevărat. E un mod plăcut de a-i învăța pe copii cum să aleagă ceea ce păstrează, ce se poate dona sau recicla și ceea ce e de aruncat. În plus, cartea se încheie cu o frumoasă descriere grafică a metodei unice propuse de Marie Kondo pentru împăturit tricouri.

Noi am primit cartea în limba engleză, și, din păcate, nu am văzut-o încă tradusă și în românește. Textul este puțin, cu ilustrații bogate, fiind o carte potrivită pentru copii de grădiniță. Se suprapune excelent cu perioada senzitivă pentru ordine, care durează până în jurul vârstei de cinci ani. Totuși, cred că ar putea fi citită și de cititorii începători în limba engleză, din clasele primare.

-Hai să ne jucăm de-a grămezile. Faci grămezi de obiecte similare. Apoi, poți decide ce vrei să păstrezi, a spus Jax.
-Dar cum hotărăsc?
-E simplu. Dacă îți aduce bucurie în suflet, a spus Jax, păstrezi lucrul respectiv! Dacă nu, îi mulțumești și renunți la el.
(Marie Kondo, Kiki și Jax)

9 septembrie 2020
Tabla pentru scris
Progresia în învăţarea scrierii este de la trasarea literelor rugoase înspre tava cu nisip, apoi la tabla pentru scris şi, în final, scrierea pe hârtie. Desigur, foarte multe dintre activităţile învăţate în primii ani de viaţă sunt gândite special pentru pregătirea mâinii pentru scris.

Copiii noştri ne văd tot mai puţin scriind pe hârtie. De aceea, am încercat adesea să facem listele pentru cumpărături împreună cu ei. În plus, am cumpărat o hârtie autocolantă specială, pe care se poate scrie cu carioca, pe care am pus-o în bucătărie. Scriem pe ea diverse mesaje, meniul zilei, lucruri pe care le avem de făcut în perioada următoare. Din fericire, datorită cursurilor pe care le-am făcut în ultima vreme, m-au văzut mereu notând în caiete, jurnale sau carneţele.

Şevaletul pe care l-am cumpărat pentru pictură are şi o parte neagră, pentru scris cu creta. Tabla aceasta are avantajul de a întări umărul şi braţul copilului. Pentru rolul ei în dezvoltarea abilităţilor de pre-scriere şi scriere, folosirea unei suprafaţe verticale e deosebit de importantă şi nu trebuie eliminată. Totuşi, şevaletul mi s-a părut a fi prea greoi de folosit mereu, aşa că am căutat şi o alternativă.

Am cumpărat un placaj cât o foaie A4 şi l-am vopsit cu vopsea specială pentru tabla de scris. Am ales culoarea neagră, deşi vopselele erau de multe alte culori.

Copiii sunt tare încântaţi de tabla cea mică şi o folosesc des. Le place mult şi să ude buretele în bideul din baie, pentru a şterge tabla pentru scris. Le-am pus şi câteva bucăţi de cretă şcolară alături, pe care o înlocuiesc când e nevoie.

La început, copiii sunt învăţaţi să ţină lângă ei litera rugoasă şi să scrie pe tabla neliniată. Îi urmăresc cu degetele conturul, rostindu-i sunetul, apoi o desenează pe tablă. Pentru că mi s-a părut că literele rugoase pe care noi le avem nu sunt potrivite, i-am desenat lui Tudor câte o literă sau două pe tabla pentru scris. El le urmărea conturul şi le scria singur apoi. Pentru Tereza, neavând suficient timp să le fac singură, am comandat literele clasice Montessori. Acestea nu au nimic altceva desenat pe ele, spre deosebire de cele pe care le avem noi acum.

Fiind mai mică şi uşor de purtat, tabla pentru scris e folosită mereu, inclusiv pentru desenat. Intenţia mea e de a lua şi vopsea albă pentru tablă şi a vopsi un al doilea placaj, cu linii pe o parte, respectiv pătrăţele pe cealaltă. Va semăna astfel mai mult cu o tablă găsită în grădiniţele Montessori, sprijinindu-i mai bine pe copii în scrierea literelor şi a cifrelor. După tabla pentru scris neliniată, progresia se face spre tabla cu pătrăţele, apoi spre cea cu linii.

Scrierea cu creta formează mâna pentru scris, întărind muşchii mici ai mâinii. În plus, forma literei e întipărită în memoria motorie, deci senzorială, a copilului. Greşelile făcute pe tabla pentru scris sunt uşor de corectat, ştergerea cu buretele fiind chiar interesantă pentru copii. Creta colorată poate fi un mod de menţinere a interesului pentru această activitate.

Spre deosebire de alte activităţi, cele de scriere sunt mai atent urmărite de către educatoare, la început. Modul în care copilul îşi însuseşte trasarea literelor în această perioadă este important pentru dobândirea corectă a obiceiurilor de scriere.

Pentru a ţine instrumentul cu care se scrie este necesară nu numai acţiunea celor trei degete care îl prind, ci şi colaborarea mâinii, care trebuie să treacă uşor peste suprafaţa plană pe care se scrie. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:
28 iunie 2020
Tava cu nisip, griş sau mălai
Pentru învăţarea scrisului şi a cititului conform metodei Montessori, materialele esenţiale de avut sunt literele rugoase, alfabetul mobil şi inserturile geometrice. Pe lângă aceste materiale tradiţionale, am observat că tava cu nisip este un mod excelent de a exersa scrierea literelor.

Am amânat destul de mult introducerea acestei tăvi pentru că nu am găsit în casă nimic potrivit. Nu voiam să cumpăr una făcută special, ci să folosesc ce aveam la îndemână. Din păcate, mă blocasem asupra formei pătrate sau dreptunghiulare, aşa cum văzusem în poze. Tăvile de servit pe care le avem noi sunt rotunde şi de aceea nici nu le luasem în considerare. Din fericire, m-am trezit la timp şi mi-am dat seama că le pot folosi cu succes.

De multe ori, ne sabotăm imaginaţia din cauza imaginilor găsite pe internet sau în cărţi. De aceea mi se pare atât de important să înţelegem ideea din spatele folosirii fiecărui material sau a fiecărei activităţi, pentru a putea improviza cu ceea ce avem la îndemână. Montessori este, pentru multă lume, sinonim cu costuri foarte ridicate. Noi am descoperit, la îndemnul lui Aubrey, mai ales, că aceasta e doar o falsă impresie. Eu văd Montessori mai mult ca un stil de viaţă, un mod de a sprijini şi îndruma blând copilul în descoperirea lumii, şi nu doar ca o metodă pedagogică.

Revenind la tava cu nisip, am ales să folosesc, aşadar, o tavă rotundă, în care am pus iniţial griş. Tudor a lucrat cu pasiune, trasând la început, în mod repetat, litera t. Cea mai dificilă parte a fost depozitarea tăvii, întrucât şi Tereza era extrem de interesată de ea. Am ales să o folosim aşadar doar în bucătărie, de unde puteam mătura mai uşor grişul de pe jos.

Când am reumplut tava, am folosit mălai, care s-a dovedit a fi şi mai interesant. Culoarea lui contrasta mai bine cu tava, desenele se vedeau mai clar. În plus, cred că şi textura îi era mai interesantă. Am văzut că un alt material de folosit ar putea fi sarea. Pentru un contrast bun, cred că am putea chiar colora grişul sau sarea cu vopsea alimentară, deşi încă nu am încercat această variantă.

Experienţa senzorială este cea mai importantă când vine vorba de scrisul în această perioadă. Trasarea literelor rugoase cu două degete şi pronunţarea simultană a sunetului corespunzător sunt esenţiale. Scrierea cu degetul în nisip eliberează copilul de povara ţinerii unui instrument de scris în mână. Trasarea în tava cu nisip întipăreşte suplimentar în mintea copilului conturul literelor şi cifrelor rugoase.

Oamenii care susţin că copiii nu trebuie învăţaţi să scrie până la vârsta de şase sau şapte ani nu-şi dau seama că există acest aspect pur senzorial al limbajului. Se gândesc la asta mai degrabă în ceea ce privește scrierea și citirea cuvintelor sau propozițiilor întregi, sau chiar a ideilor pe care acestea le reprezintă. (E. M. Standing, Maria Montessori. Her Life and Work)

Uneori, trecând pe lângă tava cu nisip, Tudor se opreşte să scrie câte o literă, după care merge mai departe. Alteori, lucrează cu ea şi câte o jumătate de oră. În ultima vreme îi place să traseze cifra şase, după care întoarce tava şi spune: „Acum e nouă!”.

Desigur, tava cu nisip e folosită în multe activităţi pentru copiii mici. Cu două recipiente puse în ea, transferul materialului îi poate ţine fascinaţi mult timp. O activitate non-Montessori pe care o văd des sunt cutiile senzoriale, în care copiii au diferite figurine sau materiale mici pentru explorat sau recreat diferite scene.

Spre deosebire de acele activităţi, însă, scrierea în tava cu nisip e bine să fie supravegheată mai atent. Felul în care copilul trasează literele acum se imprimă pentru viitor. Fără a-l corecta direct, îndrumarea este necesară pentru o corectă însuşire a sensului scrierii literelor.

O continuare interesantă a acestei activităţi este scrierea în tava cu nisip cu ajutorul unui instrument. O dată ce copilul trasează cu uşurinţă suficient de multe litere, poate încerca să folosească un beţigaş sau coada unei pensule pentru a scrie în nisip. Se face astfel o legătură frumoasă între conturarea literei şi manevrarea unui instrument de scris.

[Desenarea pe nisip] fixează în mintea [copilului] mişcarea pe care trebuie să o facă muşchii mâinii pentru a contura litera respectivă şi îl ajută în eventuala tranziţie către scrisul de mână. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)

Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:
7 mai 2020
Literele rugoase Montessori
Literele rugoase, şmirgheluite sau din glaspapir sunt, alături de inserturile geometrice şi alfabetul mobil, materialele obligatorii în învăţarea scrisului şi cititului conform metodei Montessori.

Tudor se află în plină perioadă senzitivă pentru scris şi citit, căutând cu pasiune toate semnele cunoscute în cărţi sau pe afişe. În ultima vreme, a găsit chiar şi în natură similitudini cu litere sau cifre deja cunoscute. În plus, am observat că îi place să formeze semnele folosind sfoară sau crenguţe. Şi exersează zilnic în tăviţa cu griş pe care i-am pus-o la dispoziţie.

[…] Ce altceva este scrierea alfabetică dacă nu o corelaţie între un sunet şi un semn? Limba ca atare este limbajul vorbit; limba scrisă nu este nimic altceva decât transcrierea ei literală. Progresul scrierii alfabetice porneşte din acest punct de contact de la care cele două limbaje pot să evolueze în paralel. La început unul, limbajul scris, se desprinde din celălalt, picătură cu picătură, şi va forma după aceea un curent distinct, cuvinte şi fraze. (Maria Montessori, Taina copilăriei)

În urmă cu aproape un an, când i-am arătat primele litere rugoase, Tudor nu a fost prea interesat de ele. Am aşteptat, punându-le sau luându-le de pe raft la diferite intervale. Apoi a venit şi ziua când a început să fie extrem de atent la ele. S-ar putea ca interesul acesta să-i fi fost stârnit de cifrele rugoase pe care i le confecţionasem eu. Am folosit pentru ele o hârtie ceva mai abrazivă decât rugozitatea literelor cumpărate.

Mă pregătisem să îi fac şi literele din acelaşi material, când am observat că se descurcă şi cu cele avute deja. Deşi m-a deranjat imaginea ataşată fiecăreia şi litera de tipar adăugată, am hotărât să le las aşa. Pentru Tereza voi încerca totuşi să îmi găsesc timp să îi fac literele rugoase Montessori tradiţionale.

Maria Montessori a creat aceste litere cu gândul la senzitivitatea ridicată a simţului tactil la copiii de această vârstă. După trei ani, copiii îşi rafinează simţurile, pe care până atunci le-au dezvoltat. Copiii sunt ajutaţi de exerciţiile din mediul Montessori, care îi încurajează să pipăie şi clasifice materiale cu rugozităţi diferite. Experienţele senzoriale bogate din primii ani ai vieţii sunt esenţiale. Dacă acelaşi material i-ar fi prezentat unui copil de şase ani, interesul lui ar fi minim. Perioada senzitivă pentru rafinarea simţului tactil se încheie deja la această vârstă.

Înainte de efectuarea oricăror exerciţii tactile, Maria Montessori recomanda spălarea mâinilor, pentru creşterea senzitivităţii acestui simţ. Acest ritual continuă să fie păstrat în multe dintre grădiniţele care urmează acest sistem.

Dar învăţarea scrisului folosind literele rugoase Montessori nu este doar o experienţă tactilă. Copiii pronunţă sunetul aferent literei, în timp ce o trasează cu degetul. În plus, vocalele şi consoanele sunt diferit colorate, pentru a face astfel o primă diferenţiere între ele. Am întâlnit litere rugoase în care consoanele sunt roşii, iar vocalele albastre. Eu le-am preferat pe cele în care albastrul predomină, doar cele câteva vocale fiind roşii. O explicaţie care mi-a plăcut e că roşul e folosit pentru atragerea atenţiei, deci ar trebui folosit mai rar, pentru a nu obosi ochiul. Dar oricare ar fi alegerea, ea trebuie să fie păstrată pentru toate materialele folosite. Consecvenţa este mai importantă decât conformitatea, în acest caz.

Prezentarea literelor se face folosind lecţia în trei paşi. De fiecare dată, sunt prezentate maximum trei litere, existând şi o secvenţă recomandată de introducere a lor. Aceasta ar începe cu c, m, a şi t, continuând apoi cu s, r, i şi p. Al treilea set ar fi b, f, o şi g, apoi h, j, u şi l. Ultimele două seturi sunt d, w, e şi n, respectiv k, q, v, x, y şi z.

Din experienţa cu Tudor, am observat că interesul lui a fost maxim când i-am arătat litera t. Am mai întâlnit şi alte exemple în care prima literă învăţată de copil a fost iniţiala numelui său. De aceea, chiar dacă ea nu s-ar afla în primul set, aş încerca să i-o arăt de la început sau cât mai devreme.

În multe grădiniţe Montessori literele folosite sunt cele cursive sau unele cât mai apropiate de acestea, ca stil. Explicaţia ar fi că mâna copilului este înclinată spre trasarea liniilor curbe. Tipul literelor rugoase folosite este important şi în prezentarea liniilor de trasat în interiorul inserturilor geometrice. Unele studii arată că acei copii care învaţă mai întâi literele cursive, nu au nicio problemă în a le recunoaşte şi pe cele de tipar. Contrariul este arareori valabil, însă. Am citit şi că învăţarea literelor cursive i-ar ajuta pe copii să nu confunde unele litere care tipărite ar fi foarte similare, precum b şi d.

O menţiune pe care o consider importantă este că fiecare copil e unic. Frumuseţea Montessori rezidă tocmai din recunoaşterea şi încurajarea acestui fapt. Atunci când recomandarea este „în jurul vârstei de patru ani”, asta poate însemna oricând după trei ani şi chiar până la cinci ani. Interesul copilului este întotdeauna semnalul pentru învăţare. Şi cu cât facem activităţile mai distractive, cu atât mai bine.

Literele rugoase Montessori pot fi învăţate cu ajutorul jocurilor. După ce a trasat cu mâna conturul lor, ultimii doi paşi ai lecţiei în trei timpi pot fi făcuţi în joacă. Putem pune literele cu faţa în jos şi să le întoarcem pe rând, după ce facem „cioc-cioc” deasupra fiecăreia. Putem să le ascundem pe rând, într-o versiune a jocului „Ghiceşte ce lipseşte„. Sau să le arătăm câteva obiecte care încep cu litera respectivă şi ei să le potrivească pentru fiecare în parte. Numărul jocurilor este, practic, nelimitat. Desigur, la fel ca în cazul altor activităţi, nu vom corecta copilul atunci când greşeşte, ci îl vom ghida blând spre răspunsul aşteptat.

Folosind literele rugoase Montessori, copiii pot învăţa alfabetul în doar câteva luni. Dar scopul nu este acela de a-i învăţa să citească, ci de a-i obişnui cu un nou limbaj, acela al scrisului. Citirea va veni abia mai târziu, într-o altă „explozie” de învăţare, după cum frumos o numea Maria Montessori.

Scrisul se dezvoltă la copilul mic cu o uşurinţă şi cu o spontaneitate asemănătoare dezvoltării limbajului vorbit, care este tot o traducere motorie a unor sunete auzite. În schimb, cititul face parte din cultura intelectuală abstractă, care constă în interpretarea unor idei exprimate în simboluri grafice, şi ea se dobândeşte abia mai târziu. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:
5 martie 2020
Inserturile geometrice Montessori
Inserturile geometrice sunt în număr de zece, desigur, deloc întâmplător. Copiii Montessori sunt deja familiarizaţi cu ele, de la exerciţiile cu formele geometrice. Pentru că nu le-am făcut cu Tudor atunci, îi ofer limbajul corect de câte ori lucrează cu fiecare în parte. Ştia deja despre cerc, pătrat, dreptunghi, triunghi şi oval. Acum mai învaţă şi cvadrifoliu, triunghi curbiliniu, trapez, pentagon şi elipsă.

Recomandarea Montessori este de a avea toate formele la vedere, ca parte a atractivităţii materialului. Iniţial, pentru că nu aveam suficient spaţiu, am ales să îi prezint doar câte două sau trei deodată, schimbându-le periodic. Totuşi, l-am rugat pe Lucian să facă două stative, ca nişte tăviţe de rummy, pe care le pot pune deodată pe raft. Aşezându-le unul în spatele celuilalt, acum este loc suficient pentru a expune toate inserturile geometrice deodată.

Am aşezat lângă ele o tăviţă cu foi de hârtie, pe care le-am tăiat înainte. Ca parte a exerciţiului cu inserturile geometrice este şi potrivirea formelor deasupra hârtiei, fără a lăsa vreo margine a acesteia vizibilă. De aceea, dimensiunea hârtiei este de 13,8*13,8 cm, identică cu cea a cadrului inserturilor.

În plus, copiii îşi aleg creioanele colorate cu care să lucreze, aşezându-le pe un suport anume. I-am arătat lui Lucian o poză şi i-a fost destul de uşor să le facă unul. Bineînţeles, în lipsa suportului, creioanele pot fi aşezate direct pe masă, ori într-un coşuleţ.

La început, i-am demonstrat lui Tudor cum să traseze interiorul şablonului, abia apoi conturând şi insertul propriu-zis. Mişcarea mâinii în jurul insertului este mai dificilă, am observat că la început preferă să lucreze doar cu şabloanele. De curând, a venit să îmi arate, fericit, ce triunghi curbiliniu a trasat. Dintre toate formele, până acum, acesta i-a stârnit cel mai mult interesul.

Adesea, în timp ce ei lucrează altceva în cameră, mă aşez la măsuţă şi lucrez şi eu cu inserturile geometrice. Într-o clasă Montessori, unde sunt mulţi copii, acest lucru nu ar fi necesar. Dar acasă, neavând alte modele de urmat, am ascultat sfatul lui Aubrey şi am ales eu diverse materiale cu care să lucrez. După scurt timp sau chiar a doua zi, am observat cum copiii sunt interesaţi să lucreze exact cu materialele folosite de mine.

În mediul tradiţional Montessori, literele cursive sunt cele care se învaţă mai întâi. Dr. Montessori a observat că mişcarea naturală a mâinii copiilor este de a trasa linii curbe, de aceea a preferat să înceapă cu ele. Argumentele sunt mai multe pentru învăţarea mai întâi a literelor cursive, dar o să le scriu mai în amănunt în postarea referitoară la literele rugoase.

În ceea ce priveşte inserturile geometrice, tipul literelor pe care le învaţă copiii este important pentru felul liniilor pe care le trasează în interiorul formelor. Dacă învaţă literele cursive, atunci mişcarea este una neîntreruptă, cu linii uşor curbate când se ating laturile formei. Dacă sunt învăţate literele de tipar, atunci îmbinările sunt ascuţite, uşor paralele. Mâna şi ochiul copilului sunt deja formate pentru scris şi citit, prin exerciţii concrete şi prin aşezarea materialelor de la stânga la dreapta şi de sus în jos.

Tudor este acum în stadiul în care trasează conturul şablonului şi al inserturilor şi face linii în interiorul formei. Pe măsură ce va progresa, liniile vor fi tot mai mult în contur, fără a-i spune cineva să facă astfel. Controlul erorii este în acest caz disconfortul vizual de a depăşi marginile. În timp, pe măsură ce stăpâneşte mişcările, desenarea în interiorul formei va veni de la sine.

Trasarea acestor linii este similară exerciţiilor pregătitoare din anul în care copiii învaţă să scrie la şcoală. Diferenţa este că, în loc să facă rânduri întregi de bastonaşe, fără a vedea o finalitate utilă, copilul desenează de bună voie formele, bucurându-se de frumuseţea micii lucrări de artă astfel rezultate. Ei exersează în felul acesta mult mai mult, fără a resimţi vreun efort.

Dacă am număra semnele trasate de un copil pentru colorarea figurilor şi le-am transforma în semne grafice de scriere, s-ar umple zeci de caiete! De aceea, siguranţa cu care sunt trasate semnele în scrisul micuţilor noştri a fost asemănată cu aceea la care se ajunge în clasa a treia elementară, în şcolile obişnuite. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

O recomandare primită urmărind videourile de la The Montessory Library a fost de a avea mereu creioanele ascuţite şi suficiente foi la îndemâna copilului. Frumuseţea materialului şi a prezentării lui este parte a modului de a atrage copilul spre lucru. În mod tradiţional, creioanele sunt aşezate în cutii, fiecare culoare având suportul propriu. Am mai văzut şi un stativ unitar, în care era marcat locul fiecărei culori. Când Tudor era mai mic, Lucian i-a făcut un astfel de suport din lemnul tăiat al unui prun din curte. A fost foarte util, inclusiv pentru a-l învăţa pe Tudor să menţină ordinea printre creioane. De aceea, urmează să-i facă unul asemănător şi pentru creioanele folosite la inserturile geometrice.

După ce a învăţat să traseze bine formele, copilul poate lucra la crearea unor mici opere de artă. Poate suprapune mai multe inserturi, poate aşeza acelaşi insert în unghiuri diferite, poate folosi culori diferite. Am asemănat mereu lucrările astfel rezultate cu nişte mandale. Am fost surprinsă aflând că, de fapt, ele sunt recomandate pentru copiii de peste cinci ani. Acesta este un mod suplimentar de a-şi dezvolta abilităţile dobândite folosind inserturile geometrice Montessori. Ele reprezintă şi o modalitate simplă de a studia simetria, într-un mod relaxant.

Pentru alternarea exerciţiilor, se utilizează şi contururile desenate, […] care reprezintă combinaţii de diverse figuri geometrice şi decorative, precum şi de flori şi peisaje. Desenele de felul acesta perfecţionează mişcările, pentru că impun limitarea semnelor de diferite imagini şi dau copilului o îndemânare şi o siguranţă tot mai mare în mânuire. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Tudor îşi adună încântat toate desenele făcute folosind inserturile geometrice. A trebuit să îi găsesc un loc în care să le păstreze, fiind deja atât de multe. La sfatul unei formatoare Montessori, venită în vizită la noi, am început să îi scriu numele şi data pe fiecare pagină. În felul acesta, îl familiarizez suplimentar cu literele şi cifrele şi cu scrierea lor. Când scriu, rostesc fiecare sunet al literei, făcând astfel legătura şi cu jocurile cu sunete. Încântarea de pe chipul lui, când îşi vede numele trecut pe foaie, este o recompensă suplimentară. Unii educatori Montessori recomandă chiar înrămarea unor desene, întărind astfel interesul pentru artă. A face asta înseamnă, desigur, şi a creşte frumos stima de sine a copilului, care îşi va vedea munca etalată la loc de cinste.

Chiar şi atunci când copiii ştiu să scrie, eu aplic în continuare aceste exerciţii, care se desfăşoară în progresie nelimitată, pentru că desenele pot fi în toate cazurile diversificate şi adaptate unui grad mai înalt de complexitate, iar copiii, făcând în esenţă mereu acelaşi exerciţiu, văd cum se formează o galerie de tablouri diferite, tot mai perfecte, care stârneşte mândria fiecăruia dintre ei. Aceasta deoarece eu nu numai că stimulez dorinţa de a scrie, dar şi perfecţionez scrisul, apelând la aceleaşi exerciţii, pe care le numesc pregătitoare. În cazul de faţă, spre exemplu, ţinerea condeiului va deveni mereu mai sigură, nu prin exerciţii repetate de scriere, ci prin exerciţii de colorare a desenelor. În felul acesta, copiii mei îşi perfecţionează scrisul, fără să scrie. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Fiind încă destul de cald, ieşim în continuare câteva ore pe zi afară. Astfel, Tudor lucrează cu inserturile geometrice cel mai mult seara. De câteva săptămâni, acesta este unul dintre momentele mele preferate de peste zi. Ne adunăm toţi patru în camera copiilor, imediat după cină şi baia de seară. Uneori ascultăm în surdină colinde, alteori stăm de poveşti între noi. Când nu lucrăm, ne jucăm sau citim împreună, fiecare îşi alege câte ceva de făcut. Cel puţin o dată pe seară, Tudor preferă inserturile geometrice, pe care le conturează din ce în ce mai sigur.

Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:
15 decembrie 2019
Ordine şi curăţenie

Decembrie este luna curăţeniei în Japonia. A face curăţenie înseamnă a îndepărta mizeria care se depune în mod natural, confruntându-te, deci, cu natura. În schimb, a face ordine presupune a găsi un loc pentru fiecare lucru şi a pune fiecare lucru la locul său, confruntându-te, aşadar, cu tine însuţi. Distincţia aceasta am citit-o de curând în cartea Bucuria ordinii, scrisă de Marie Kondo.

La cursul lui Simone ne-a fost recomandată prima carte a deja celebrei consultante, Magia ordinii. A fost una dintre cele mai bune cărţi practice pe care le-am citit vreodată, care m-a făcut să îndrăgesc abordarea minimalistă. Până acum, am aplicat sfaturile ei doar când a venit vorba despre copii. Dar planul meu este să profit de luna decembrie pentru a face ordine în întreaga casă.

Esenţa depozitării eficiente este aceasta: stabileşte un loc pentru absolut fiecare lucru pe care îl ai. (Marie Kondo, Magia ordinii)

Mergând mână în mână cu principiile Montessori, mi-a fost uşor să mă las ghidată de metoda KonMari. Rafturile din camera copiilor ne ajută să definim locul pentru fiecare activitate, în dulap păstrăm doar un număr potrivit de haine pe care să le poarte cu plăcere, iar în bibliotecă avem grijă să fie doar cărţile de interes şi câteva noutăţi, pentru captarea atenţiei.

Un loc pentru fiecare lucru şi fiecare lucru la locul său este un principiu Montessori de bază. Între doi şi patru ani, copiii sunt în perioada senzitivă pentru ordine. Dacă îi ajutăm de la început, creându-le mediul potrivit, fără a-i copleşi cu prea multe lucruri, vor reuşi să păstreze singuri ordinea destul de devreme.

În acea perioadă senzitivă care este crucială pentru sădirea ideii de ordine, lumea lor trebuie să fie bine organizată. Dacă sunt învăţaţi unde trebuie să stea lucrurile şi cum să le pună la locul lor în mod corect, după ce le-au folosit, copiii învaţă cum să fie ordonaţi şi continuă să manifeste această grijă tot restul vieţii. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)

În Montessori, jucăriile copiilor nu sunt păstrate la un loc, într-o cutie mare. Pentru fiecare activitate de sine stătătoare există un loc anume şi un mod de aranjare. Cel mai mult îmi place să păstrez lucrurile copiilor în coşuri, pe tăvi sau farfurii de lemn. De când s-a născut Tudor, am ajuns să avem o colecţie frumoasă. Am cumpărat, reciclat sau primit de la rude tot felul de astfel de recipiente.

O jucărie completă în sine, cum ar fi cutia permanenţei sau bancul de cuie, o pun direct aşa pe raft. Dar dacă e compusă din două sau mai multe piese, le aranjez într-un coşuleţ sau pe o tavă. Aşa fac, de exemplu, cu piesele de puzzle sau cele pentru construit. E mai uşor şi pentru copii să le ia de pe raft, să le ducă la masă sau pe covor, apoi să le pună la locul lor. Pentru mine, e şi un mod simplu de a şti mereu dacă toate activităţile sunt complete. În plus, aşa văd mai uşor care sunt preferinţele copiilor, rotindu-le pe cele care nu prezintă interes în acea perioadă.

Dacă veţi crea un spaţiu agreabil, dar ordonat pentru copiii voştri şi le veţi permite să lucreze şi să se joace liberi, veţi vedea că încrederea şi sentimentul lor de independenţă vor înflori. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)

De mai bine de doi ani, cea mai ordonată cameră din casa noastră este cea a copiilor. Având un loc pentru fiecare lucru, e uşor să îl punem la locul lui, odată folosit. Am observat că inclusiv curăţenia e mai uşor de păstrat atunci când lucrurile sunt păstrate în ordine. În acest caz, mai puţin înseamnă, într-adevăr, mai mult!

Frumuseţea mediilor Montessori este dată de modul aerisit în care sunt aranjate. Culorile deschise folosite contribuie şi ele la aspectul de calm. Mediul Montessori nu este unul încărcat, ci conţine doar materialele necesare. E un spaţiu care invită la concentrare şi independenţă.

[…] nu numai intervenţia adulţilor trebuie să aibă limite, dar şi obiectele şi, în general, tot mediul trebuie să fie strict determinate. Pot exista, aşadar, deficienţe sau exuberanţe legate de obiecte, la fel de nocive pentru dezvoltarea normală a copilului: fie că lipsa acestora produce o stagnare, fie că excesul lor duce la confuzie şi dispersarea energiilor. (Maria Montessori, Copilul în familie)

A avea ordine în mediul din jurul nostru reprezintă un ajutor suplimentar pentru a ne structura gândirea. Mulţi dintre noi avem obiceiul de a ne „agăţa” de lucruri, în loc să ne înfruntăm emoţiile. A face ordine înseamnă în primul rând a renunţa la ceea ce nu ne este de folos şi nu ne aduce bucurie. Pentru mine, aceasta este marea lecţie primită de la Marie Kondo. Iar acum abia aştept să o pun în practică şi pentru noi!

Întrebarea privind ce vrei să deţii este de fapt o întrebare privind modul în care vrei să trăieşti. Ataşamentul faţă de trecut şi frica de viitor guvernează nu numai felul în care îţi selectezi obiectele pe care le ai, ci reprezintă şi criteriile în funcţie de care faci alegeri în ceea ce priveşte fiecare asptect al vieţii tale, inclusiv relaţiile cu oamenii şi slujba ta. (Maria Montessori, Copilul în familie)

(Photo by Sara Torda on Unsplash)

8 decembrie 2019
Inserturile geometrice Montessori – introducere
Când am scris primul articol despre învăţarea scrisului şi cititului în stil Montessori, mă gândeam că imediat vor urma şi celelalte din serie. Dar Tudor a avut alte planuri. Stăpânind bine sunetele de început ale cuvintelor, am crezut că e momentul potrivit şi pentru literele rugoase. Am pregătit trei litere din secvenţa recomandată în Montessori şi i le-am prezentat. „M”, „c” şi „a” au fost primele, folosind lecţia Montessori în trei paşi. Dar pentru Tudor nu au prezentat un interes prea mare, aşa că am hotărât să mai aştept. Am continuat să ne jucăm cu sunetele, jocurile fiind adesea iniţiate de el. În paralel cu prezentarea primelor litere, am pus pe raft şi inserturile geometrice Montessori.

Inserturile geometrice sunt, alături de literele rugoase şi alfabetul mobil, materialele recomandate a fi neapărat prezente în procesul direct de învăţare a scrisului şi cititului. Eu am început să le fac singură, dar nu am fost mulţumită de calitatea lor. Totuşi, lucrând la ele, am învăţat cât de importante sunt dimensiunile originale. Pătratul, de exemplu, are latura de 10 cm, la fel ca cel mai mare cub din Turnul Roz. Încă un exemplu despre relaţia atât de importantă între toate materialele Montessori!

La recomandarea lui Aubrey, am cumpărat inserturile geometrice din plastic. Din fericire, un văr venea acasă în concediu şi ni le-a adus din America, la un preţ foarte bun. Tradiţional, ele sunt din metal, dar le-am văzut des făcute şi din lemn sau plastic. Maria Montessori a ales metalul pentru că pe el nu rămâneau urmele de creion de la trasările repetate. În cazul în care nu e nicio posibilitate de a avea inserturile geometrice, am auzit recomandarea de a folosi orice şablon. Condiţia în acest caz ar fi ca forma lui să fie cât mai mare, adică deschiderea figurii să fie cât mai largă. În felul acesta, copilul îşi poate mişca larg mâna atunci când trasează forma. Desigur, formele folosite la început ar trebui să fie cât mai simple.

Inserturile geometrice Montessori obişnuiesc copilul cu ţinerea creionului în mână. Fiind atras de formele pe care le poate desena, copilul va lucra destul de mult cu ele. Liniile care se trasează în interiorul formelor geometrice sunt o pregătire excelentă pentru trasarea literelor. Maria Montessori a observat că, pentru a scrie, e nevoie de două condiţii. Una ar fi abilitatea de a folosi creionul, cea de a doua abilitatea de a trasa literele. Ea şi-a dat seama că procesul trebuie segmentat, ajutând astfel copilul să deprindă mai uşor scrisul.

Scrisul este un act complex, care trebuie analizat. Unul din aspectele lui priveşte mecanismele motricităţii, iar altul reprezintă activitatea propriu-zisă a inteligenţei.
Mişcările se împart în două grupe principale: unele se referă la mânuirea instrumentului cu care se scrie, iar altele, la trasarea formei fiecărei litere a alfabetului în parte. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Pregătirea indirectă a mâinii pentru scris se realizează prin toate exerciţiile de viaţă practică şi cele senzoriale din mediul Montessori. Încă înainte de a ţine un creion propriu-zis în mână, copiii sunt învăţaţi să ţină un beţigaş, cu care urmăresc conturul frunzelor din cabinetul de biologie, de exemplu. Cu degetul arătător şi mijlociu urmăresc conturul formelor din cabinetul de geometrie. Copiii deprinşi să lucreze cu cilindrii incastru sau alte obiecte cu buton, vor învăţa destul de uşor să ţină corect creionul în mână. Ţinerea incorectă, chiar dacă nu ar fi problematică în procesul de învăţare, ar crea dificultăţi mai târziu, atunci când copilul ar trebui să scrie repede sau mult. De aceea, prinderea corectă încă de la început este deosebit de importantă.

Această pregătire făcută cu mult timp înainte şi indirectă este o iniţiere a mâinii, în vederea scrisului, şi nu o pregătire [directă] a scrisului; cele două pregătiri nu trebuie să fie confundate una cu alta. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Dr. Montessori a observat că, învăţând scrisul la vârsta de şase sau şapte ani, mâna copilului este deja formată şi nu mai are aceeaşi sensibilitate motrică. Dacă ea nu a fost pregătită din timp, copilul trebuie să înveţe dintr-o singură mişcare mai multe deprinderi, ceea ce este foarte greu. De aceea, mulţi şcolari ajung să plângă de durere atunci când învaţă să scrie. Trebuie să îşi amintească nu doar forma literei, ci şi să ţină instrumentul corect în mână, să lase mâna uşoară deasupra hârtiei şi să aibă o mână sigură în trasarea semnelor.

Aceste achiziţii necesită exerciţii îndelungate, repetate cu răbdare; iar dacă exerciţiile trebuie să servească concomitent şi la învăţarea scrierii, cu alte cuvinte, dacă mâna nepregătită şi nepotrivită pentru a scrie trebuie să se perfecţioneze „scriind”, această mână va fi cea mai mare piedică în calea progresului scrierii. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

La cursul lui Aubrey am văzut o metodă nouă de a învăţa copiii cum să ţină creionul. Aceasta a funcţionat foarte bine nu doar cu Tudor, ci şi cu Tereza. Folosind mâna dominantă a copilului, i-am învăţat să depărteze uşor primele trei degete. Inelarul şi degetul mic au rămas uşor pliate înspre palmă. Degetul mare şi arătătorul le-am depărtat ca atunci când arătăm că ceva este mai mare. Dedesubt, la mijlocul distanţei dintre ele, uşor pliat înspre palmă, am lăsat degetul mijlociu. Am aşezat creionul pe degetul mijlociu şi deschizătura mâinii, apoi l-am fixat cu degetul mare şi arătătorul. Le-am arătat această mişcare de câteva ori copiilor, înainte de a mă imita amândoi. Tereza a ţinut uneori altfel creionul, dar nu am corectat-o când lucra, ci doar data viitoare. Cred că o ajută şi faptul că la început a lucrat doar cu creioanele speciale pentru prinderea de tip pensetă.

Pentru început, copiii ar trebui să scrie folosind doar creioane. Învaţă astfel cum să îşi controleze apăsarea mâinii pe hârtie. Dacă apasă prea tare, se rupe mina sau hârtia. Dacă apasă prea uşor, nu vor lăsa urme vizibile pe hârtie. De aceea, chiar şi în zilele de azi, copiii Montessori încep lucrul la inserturile geometrice folosind creioane colorate. Din nou, ele sunt în număr de zece, spre a întări ideea sistemului zecimal. În plus, culorile îi atrag pe copii, fiind încântaţi de modelele pe care le creează. Totodată, cu creioanele pot haşura interiorul formelor. Unul dintre exerciţiile cu inserturile geometrice presupune colorarea formelor în degradé.

Cariocile nu existau pe vremea când dr. Montessori a dezvoltat acest sistem, dar multe şcoli Montessori se feresc astăzi de folosirea lor, întrucât creioanele le oferă copiilor un răspuns mai precis [al folosirii lor]. ( Angeline Stoll Lillard, Montessori: The Science Behind the Genius)

Pentru că articolul despre inserturile geometrice Montessori ar fi prea lung, am hotărât să încep cu acestă introducere. Într-o postare următoare voi prezenta cum se lucrează cu ele şi avantajele lor pentru deprinderea scrisului.

Alte articole din seria despre învăţarea scrisului şi cititului folosind metoda Montessori găsiţi aici:
17 noiembrie 2019
Maria Montessori şi descoperirea copilului
Prima femeie medic din Italia, Maria Montessori a devenit doctor asistent la Clinica de Psihiatrie a Universităţii din Roma. Aici, a fost atrasă de lucrul cu copiii cu deficienţe mentale, care pe atunci erau internaţi în spitale de psihiatrie. Aflând că sunt interesaţi de firimiturile de pâine, în lipsa altor stimulente educaţionale, a început să le aducă jucării. Statul italian a creat o şcoală specială pentru ei, a cărei directoare a devenit dr. Montessori. Lucrând cu copiii aceştia timp de doi ani, rezultatele obţinute au fost extraordinare. Ei au reuşit să obţină note mai bune la testele şcolare decât copiii din şcolile normale. Atunci, Maria Montessori s-a întrebat cât de departe ar ajunge copiii normali, dacă ar putea profita de materialele create de ea.

Nefiindu-i acceptate însă ideile în sistemul tradiţional, nu a reuşit să îşi valideze presupunerile. Pe vremea aceea, şcoala începea la vârsta de şase ani, copiii mai mici rămânând acasă. Într-o mahala din Roma, unde se construiau nişte locuinţe sociale, copiii sub şase ani, rămaşi nesupravegheaţi în timpul zilei, le creau mari probleme constructorilor. Aflând despre Maria Montessori, responsabilul proiectului a întrebat-o dacă nu vrea să lucreze cu copiii aceştia. Şi astfel a apărut prima Casă a copiilor, adică prima grădiniţă Montessori.

M-am pus pe treabă cu sentimentul unei ţărănci care şi-a pus deoparte grâul de sămânţă şi a găsit un teren fertil în care acum poate să-l semene în toată libertatea. Dar greşeam. Abia am răsturnat bolovanii de pe terenul meu, că am dat peste aur în loc de grâu; bolovanii ascundeau o comoară preţioasă. Nu eram ţăranca pe care mi-o imaginasem. Eram mai degrabă un nou Aladin care, fără să ştie, ţine în mână cheia care va deschide calea spre comorile ascunse. (Maria Montessori, Taina copilăriei)

Din fericire pentru noi, neavând fonduri pentru mobilierul tradiţional, Maria a trebuit să improvizeze. Astăzi, datorită acestor neajunsuri, există în toate grădiniţele mobilierul mic, gândit de dr. Montessori pentru Casa copiilor. În plus, tot datorită atenţiei deosebite cu care îi observa pe copii, a hotărât renunţarea la dulapul mare, cu uşi închise, în care erau păstrate materialele şi folosirea unor rafturi deschise. Copiii aveau astfel permanent acces la ele şi au învăţat să aibă grijă de mediul lor.

Începând să lucreze cu copiii de la trei la şase ani, dr. Montessori şi-a dat seama cât de greşită ar fi împărţirea acestora pe categorii de vârstă. Clasele copiilor mai mari aveau doar nişte pereţi scunzi de demarcaţie, iar cei mici puteau merge oricând să vadă ce lucrau cei de la şapte la nouă ani. Când cei de trei ani se lămureau că ceea ce se întâmpla acolo nu era potrivit vârstei lor, reveneau în propria sală de clasă. Dar cei de şase ani erau adesea atraşi de lucrul celor mai mari şi îi urmăreau cu interes. Dr. Montessori încuraja astfel „comunitatea activă” sau „viaţa socială” a copiilor, care asigură nivele superioare de dezvoltare. Totodată, organizarea aceasta este asemănătoare societăţii, în care colaborează persoane de vârste diferite.

Când unele dintre educatoarele noastre au vrut să aplice principiul organizării claselor pe vârste, copiii înşişi au fost cei care au arătat ce dificultăţi mari pot apărea din asta. E exact cum se întâmplă şi acasă. O mamă cu şase copii se descurcă uşor cu ei. Dar, când există gemeni, sau sunt introduşi alţi copii de aceeaşi vârstă, lucrurile se îngreunează, deoarece este foarte obositor să facă faţă unor copii care vor toţi acelaşi lucru în acelaşi timp. […] Părinţii au deseori probleme mai mari cu primul născut decât cu următorii copii. Ei dau vina pe propria lipsă de experienţă, dar nu e asta, ci faptul că, în realitate, copiii care urmează primului născut au parte de companie. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

Pentru mine, este fascinant să urmăresc interacţiunea dintre Tereza şi Tudor. În nenumărate ocazii, am văzut-o cum se opreşte din ceea ce face şi se uită atent la fratele ei. Apoi încearcă să imite ceea ce face el. Astăzi, pe când ne povestea Tudor ceva, Tereza era ca un reportofon. De câte ori se oprea el din vorbit, ea îi repeta propoziţiile, cu exactitate. Dacă Tudor ne întreabă ceva, o auzim şi pe ea punând aceeaşi întrebare. Iar când se află în dificultate, adesea, pe el îl cheamă să o ajute. Iar Tudor, cu răbdare, de cele mai multe ori, îi arată cum să facă, apoi îi cere să repete, să vadă dacă poate singură. Uneori, vine mulţumit să îmi spună ce a mai învăţat-o pe Tereza.

[…] micuţii de vârste diferite se ajută unii pe alţii. Cei mai mici văd ce fac cei mai mari şi cer explicaţii. Acestea sunt date imediat şi procesul de instruire e într-adevăr valoros, deoarece mintea unui copil de cinci ani e mult mai apropiată de mintea unui copil de trei ani decât a noastră, încât cel mic învaţă uşor ceea ce nouă ne-ar veni mai greu să transmitem. […] Există între ei „o osmoză” mentală naturală. Şi iarăşi, un copil de trei ani va fi interesat de ceea ce face un copil de cinci ani deoarece nu este prea departe de propriile sale capacităţi. Toţi cei mai mari devin eroi şi educatori, iar cei mai mici sunt admiratorii lor. Aceştia se uită la primii pentru a se inspira, apoi îşi continuă propria activitate. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

Maria Montessori a făcut şi alte descoperiri, datorită acestor copii din prima Casa dei bambini. Mi se pare interesant să le înşir mai jos, ele devenind adevărate principii ale educaţiei Montessori. Despre unele am scris deja. Despre altele, am găsit articole deosebite, care le definesc lămuritor.
- Dr. Montessori a fost uimită să observe cum copiii repetă exerciţiile, până când îşi potolesc nevoia interioară care îi conduce la acest lucru.
- Simţul ordinii de care au dat dovadă cei mici i-a uimit pe cei din jur. Ulterior, el a fost definit drept una dintre perioadele senzitive ale dezvoltării umane.
- Pe copii i-au interesat doar anumite materiale din cele pe care le aveau la dispoziţie. Principiul alegerii libere a devenit astfel un pilon al educaţiei Montessori.
- Când au avut de ales între jucării care doar le ocupau timpul şi materiale care îi ajutau să se dezvolte, copiii le-au ales întotdeauna pe cele din urmă. De aceea, e de preferat să le lăsăm la îndemână copiilor doar acele jucării care le susţin dezvoltarea.
- Pentru copilul care îşi ascultă nevoile interioare, pedepsele şi recompensele nu îşi au locul. Ele nu fac decât să transfere atenţia asupra unor factori externi, când impulsul de dezvoltare a copilului este profund interiorizat.
- Sensibilitatea copiilor faţă de linişte este o altă descoperire surprinzătoare făcută în primii ani.
- Învăţându-i să folosească o batistă, Maria Montessori şi-a dat seama cât de important este simţul demnităţii pentru copii. Lecţiile de amabilitate şi bune maniere au devenit parte din programa Caselor copiilor.
- Ca parte a procesului de normalizare a copilului, disciplina spontană joacă un rol-cheie. Copiii se nasc dornici să îi asculte şi urmeze pe adulţi. Atunci când suntem cu adevărat conectaţi cu el, copilul începe să dea dovadă de o auto-disciplină care adesea uimeşte. La fel s-a întâmplat şi cu primii copii din Casa dei bambini.
- În grădiniţele Montessori, scrisul şi cititul se învaţă senzorial, după vârsta de trei ani şi jumătate. Iar descoperirea acestor perioade senzitive se datorează tot acestor copii din prima Casă a copiilor.
Toate acestea i-au făcut pe oameni să vorbească despre „miracole”, iar presa a vorbit cu atâta elocvenţă, încât vestea despre copiii-minune s-a răspândit într-o clipă de jur împrejurul lumii. […] Oamenii vorbeau despre descoperirea sufletului omenesc, despre miracole, citau conversaţiile copiilor. (Maria Montessori, Taina copilăriei)

Din fericire, Maria Montessori nu s-a oprit la aceste prime descoperiri. Timp de cincizeci de ani, le-a preluat şi dezvoltat, creând programe şi pentru copiii mai mari de şase ani, aflaţi în a doua etapă de dezvoltare. În plus, şi-a îndreptat atenţia şi asupra primei perioade a copilăriei mici, de la naştere şi până la trei ani. A rezultat, astfel, o programă coerentă a dezvoltării copilului, de la naştere şi până la vârsta adolescenţei.

Aceasta este marea realizare a Mariei Montessori, descoperirea copilului. (E. M. Standing, Maria Montessori: Her Life and Work)

(Photo by Limor Zellermayer on Unsplash)
6 octombrie 2019
Cilindrii coloraţi
Cred că unul dintre cele mai atractive materiale senzoriale Montessori sunt cilindrii coloraţi. În limba engleză, ei sunt numiţi „fără buton”. Spre deosebire de cilindrii incastru, sunt coloraţi, nu au suport, ci sunt păstraţi în cutii şi nu au nici butoane, fiind uşor de stivuit. Fiecare cutie are un capac colorat, la fel ca cilindrii din interior. Şi fiecare set colorat corespunde unui set de cilindri incastru. Lui Tudor îi place foarte mult să îi pună în locul cilindrilor incastru sau să îi stivuiască, sub forma unui turn multicolor. Aflată în plină perioadă senzitivă pentru obiecte mici, Terezei îi place să ia cel mai mic cilindru galben şi să îl ţină în mână. Când mi-l arată, îmi spune: „mic, mic”, aşa cum a învăţat-o Tudor.

Cilindrii roşii în blocul cilindrilor incastru

Cilindrii coloraţi sunt materiale senzoriale pentru discriminarea vizuală. Atunci când îi aşază pe cei roşii, de exemplu, în linie dreaptă orizontală, copilul percepe vizual diferenţele dintre ei. Aşezaţi alături de cilindrii de alte culori, se observă şi diferenţele între fiecare set. La cursul Montessori pentru părinţi, ne-a fost recomandat să îi introducem după doi ani şi jumătate. Recomandările altor montessorieni, însă, sunt ca materialul acesta să fie introdus după vârsta de patru ani. Din experienţa noastră, Tudor a început doar de curând să lucreze mai intens cu ei, ceea ce mă face să mă încred în recomandările celor din urmă.

Cilindrii roşii

La fel ca în cazul altor materiale senzoriale Montessori, extensiile pentru folosirea acestora menţin atenţia copilului pentru mult timp. Iar tiparele obţinute sunt atât de interesante şi frumoase! La început, recomandarea este de a-i arăta copilului câteva posibilităţi de aranjare. Dar momentele cele mai importante sunt cele în care descoperă singur multiplele combinaţii care pot fi obţinute.

Materialele senzoriale Montessori sunt cunoscute pentru respectarea câtorva calităţi de bază. Dacă ar fi să studiem cilindrii coloraţi prin prisma acestora, atunci am spune în felul următor:
- sunt un material care face apel la simţul frumosului, cilindrii sunt plăcuţi din punct de vedere estetic; culorile vii atrag atenţia copiilor asupra materialului
- sunt o reprezentare concretă a unui concept abstract; fiecare set diferă în funcţie de una, două sau trei dimensiuni, cu gradaţiile acestora, ajutând copilul să perceapă concret diferenţele dintre mic-mare, subţire-gros, scund-înalt
Cilindrii galbeni – extremele: mic-mare, subţire-gros, scund-înalt
- au încorporat controlul erorii, în cazul cilindrilor coloraţi fiind vorba de o corecţie vizuală; fiind un material prezentat după cilindrii incastru, se consideră că deja copilul este obişnuit cu aranjarea cilindrilor; controlul erorii în cazul cilindrilor incastru însemna că, dacă nu sunt aranjaţi corect, nu încap în suporturile lor, unul rămânând afară; controlul erorii în cazul cilindrilor coloraţi este, aşadar, mai rafinat, fiind încă o dovadă a faptului că ei sunt potriviţi pentru vârste mai mari
Dorința copilului de a atinge un scop pe care îl cunoaște, îl determină să se corecteze. Nu este un profesor care îl face să-și observe greșeala și îi arată cum să o corecteze, ci este o lucrare complexă a propriei inteligenţe a copilului care duce la un astfel de rezultat.

Prin urmare, în acest moment începe procesul de autoeducație. (Maria Montessori, Dr. Montessori’s Own Handbook)
- în cazul acestui material, simţul vizual este cel izolat; cu alte cuvinte, pentru a-i aranja corect, este suficient să privească materialul, pentru a vedea dacă a reuşit sau nu; simţul tactil poate fi şi el folosit, dacă invităm copilul să treacă cu degetele peste cilindrii aşezaţi pe orizontală, în ordine descrescătoare sau crescătoare; unele variaţiuni ale lucrului cu materialele senzoriale vizuale, precum cilindrii, presupun legarea la ochi a copilului, caz în care simţul stereognostic este profund stimulat
Scopul este unul interior, de a antrena copilul să observe; ca el să fie condus să facă comparații între obiecte, să formeze judecăți, să raționeze și să decidă; și în repetarea nedeterminată a acestui exercițiu de atenție și de inteligență are loc adevărata dezvoltare. (Maria Montessori, Dr. Montessori’s Own Handbook)
- materialul din fiecare set diferă doar în funcţie de dimensiunile alese, restul calităţilor rămânând aceleaşi; toţi cilindrii sunt roşii, de exemplu, toţi sunt din lemn, toţi au formă cilindrică, fiind izolată doar descreşterea lor în diametru; copilul se poate astfel concentra asupra acestei calităţi, nefiindu-i distrasă atenţia şi de alte clasificări
- cilindrii coloraţi pot fi folosiţi în diferite moduri, fiind un material liber pentru explorarea copilului; modurile de folosire sunt, practic, nenumărate, ei putând fi folosiţi singuri sau în asociere cu alte materiale senzoriale Montessori; creativitatea copilului este astfel încurajată şi susţinută
Pe lângă aceste calităţi, materialul acesta susţine dezvoltarea atenţiei şi a concentrării. La fel ca în cazul celorlalte activităţi, am fost foarte atentă să nu îl întrerupem deloc pe Tudor, după ce a început să lucreze. În plus, prinderea cilindrilor coloraţi, la fel ca a celor incastru, presupune folosirea a trei degete. Prinderea aceasta de tip pensetă este esenţială pentru ţinerea corectă a creionului în mână, în timpul scrisului. Coordonarea mână-ochi este foarte importantă pentru manipularea cilindrilor, mai ales a celor foarte subţiri. Mi s-a întâmplat adesea să reuşesc să îi aşez în picioare doar după câteva încercări. De aceea, cred, am văzut că şi Tudor preferă să lucreze cu ei la masă. Acesta este încă un mod bun de pregătire pentru scris, de a învăţa să lucreze la masă.

Materialele senzoriale Montessori familiarizează indirect şi inconştient copilul cu sistemul zecimal. Există zece cuburi roz, zece scări maro, câte zece cilindri incastru în fiecare set, câte zece cilindri coloraţi, şi aşa mai departe. Culorile vii ale materialelor au fost alese de Maria Montessori după mai multe teste, în funcţie de atracţia copiilor faţă de ele. În plus, recomandarea ei pentru Turnul Roz era, de pildă, de a lucra cu el pe un covor verde, contrastul dintre cele două culori atrăgând şi mai mult atenţia copilului asupra cuburilor. Astfel, materialele senzoriale Montessori le dezvoltă copiilor şi simţul estetic.

Inteligenţa devine nefolositoare dacă lipseşte practica, iar această practică este aproape întotdeauna educaţia simţurilor. (Maria Montessori, Descoperirea copilului)

Cele patru seturi de cilindri
15 august 2019
Cântece pentru copii – lista cu preferatele noastre
Zilele trecute, pe când călătoream într-un oraş necunoscut, vocea din GPS ne-a spus să virăm la dreapta pe strada Bucovinei. Tudor a spus imediat: „unde cântă cucul!”. Se întâmplă foarte des ca ceea ce discutăm noi să fie asociat cu versuri din cântece. Ne surprinde uneori cum merge direct la versul potrivit, când noi avem nevoie să repetăm cântecul, să ajungem la partea respectivă. Tudor cântă zilnic, iar în ultima vreme a început să îl imite şi Tereza. În perioada aceasta, am observat că învaţă cel puţin un cântec pe săptămână. Uneori, plimbându-ne pe stradă, copiii îmi cer să le cânt ceva anume, aşa că mă conformez, spre surprinderea unor trecători.

Mama fiind profesoară de pian şi muzică, avem suficiente resurse din care să ne inspirăm, pentru a găsi cântecele potrivite. Respectând recomandările Montessori, le-am ales mai ales pe cele cu versuri care reflectă realitatea. Unde nu a fost posibil, am glumit cu ei, spunându-le: „Auzi, pupăză care vorbeşte! Cine a mai auzit aşa ceva?”. În plus, le-am adaptat uneori, pentru a se potrivi stilului nostru parental, eliminând bătaia sau denigrarea altor etnii, de exemplu. Zilele acestea, preferatele lui Tudor sunt cântecele despre numărat, semn că vârsta de patru ani şi pasiunea pentru matematică sunt aproape. Şi, de curând, au început zilnic să danseze împreună, cântându-şi „Sur le pont d’Avignon„. Pentru noi, asta înseamnă să căutăm în perioada aceasta mai multe cântece cu mişcări.

Una dintre cărţile mele preferate pentru inspiraţie este „Carte de cântece pentru copii„, de G. Breazul şi N. Saxu. Cântecele şi ilustraţiile din această carte au fost publicate pentru prima dată în 1937. Probabil îmi este atât de dragă pentru că mi-o amintesc din propria copilărie, dar şi pentru felul aparte în care sunt transcrise versurile. Am mai folosit şi manualele sau culegerile de muzică pentru profilul pedagogic, din care am învăţat şi eu la liceu. La rândul lui, Lucian şi-a amintit cântecele învăţate în grădiniţa şi şcoala pe care le-a făcut în limba germană. Pentru engleză sau franceză, le-am preferat pe cele învăţate când ne-au fost predate limbile respective.

Carte de cântece pentru copii

Perioada senzitivă pentru muzică este între doi şi şase ani. Inclusiv când vine vorba despre cântece, evităm să folosim telefonul sau calculatorul. Mi se pare că imaginile le distrag copiilor atenţia de la cântecul propriu-zis şi îi suprastimulează, în loc să-i liniştească. Chiar dacă uneori nu ne amintim versurile sau melodia exact, improvizăm. E mai important contactul vizual direct, căldura vocii noastre şi apropierea dată de cântece, decât exactitatea interpretării. Am observat chiar că, atunci când le-am pus să asculte varianta înregistrată, nu ne-au cerut prea des să le repetăm, ci au preferat să le cântăm noi, personal.

La cursul lui Aubrey despre educaţia acasă, am aflat că mulţi educatori Montessori folosesc cântecele pentru perioadele de tranziţie. Majoritatea copiilor sunt reticenţi la schimbarea mediului sau a activităţilor şi fac uneori crize de furie. Cântecele îi ajută mult în stabilirea rutinei, când e vorba de plecat de acasă, de urcat în maşină sau de mers la masă. Adesea, versurile sunt improvizate de părinţi sau educatori, folosind melodii cunoscute. Cu cât sunt mai amuzante, cu cât părinţii se prostesc mai mult cântându-le, cu atât copiii râd mai tare şi trec mai uşor peste tranziţii. Un astfel de exemplu am găsit la Maren Schmidt, o profesionistă Montessori cu multă experienţă. În pedagogia Waldorf, se foloseşte un cântec special pentru astfel de momente, al cărui titlu ar putea fi tradus Haide, urmează-mă!

Beneficiile cântatului împreună cu copiii sunt multiple. Dezvoltarea simţului artistic, îmbogăţirea limbajului, crearea unei conexiuni aparte între copil şi adult, dezvoltarea ritmului şi a auzului, liniştirea copilului, dezvoltarea imaginaţiei ar fi doar câteva dintre avantaje. Chiar dacă părintele cântă fals, copilul tot are de câştigat. Împart amândoi un moment de prezenţă conştientă, de comuniune aparte, pe care muzica reuşeşte atât de uşor să o creeze.

S-a demonstrat o legătură directă între muzică şi dezvoltarea acelor zone din creier asociate cu matematica şi recunoaşterea tiparelor. Cu alte cuvinte, muzica nu doar îi face pe copii mai sensibili din punct de vedere artistic, dar are şi o contribuţie reală la dezvoltarea creierului. (Tim Seldin, Cum să creşti un copil extraordinar)

Cântece cu animale
- Vai, săracul pui de cuc, unul din primele cântece interpretate de Tudor, cu mult patos
- Cucule, pasăre sură, cuc, sau Cuculeană, lugojană, cum îmi cere Tereza să-i cânt
- Cântă cucul, bată-l vina!, cântecul pe care Lucian îl cântă uneori şi de zece ori pe zi, la cererea copiilor, desigur
- Zum, zum, zum, pe care îl fredonează Tereza de câte ori vede albine prin cărţi
- În pădurea cu alune, după care s-au inspirat Tudor şi bunica, făcând o poveste cu animalele de pluş de prin casă; cântecul e bun şi pentru a număra până la cinci, să ştim câţi prieteni mici stau în aceeaşi căsuţă
- Vulpe, tu mi-ai furat gâsca, cântec ilustrat în Frühlings-Wimmelbuch, una din cărţile noastre preferate
- Melc, melc, codobelc, preferatul Terezei acum, mai ales când se plimbă prin curte şi găseşte melci
- Răţuştele mele sau Alle meine Entchen, în funcţie de cine le cântă în acel moment
- Baa Baa Black Sheep, a cărui primă strofă Tudor o repetă câteodată de prea multe ori
- Iepuraş, coconaş, unul dintre cântecele preferate şi de mine, în copilărie
- Old MacDonald Had a Farm, pe care li-l cânt mai ales pe maşină, când sunt obosiţi şi avem nevoie de puţină înviorare
Cântece despre copii
- Hänschen klein, cântecul cu care îi liniştea Lucian, plimbându-i, în braţe, prin casă; Tudor l-a cântat într-un timp atât de des, încât am cumpărat şi cartea cu acelaşi nume, din care citeşte cu plăcere, alături de tatăl lui
- Drag mi-e jocul românesc, un alt cântec bun pentru mişcare
- O vioară mică, al cărui refren, dili-dili-dum-dum-dum-dum-dum, o fascinează pe Tereza
Cântece despre natură
- Bate vântul frunzele, pe care trebuie să îl cântăm neapărat cu mişcări
- Vine primăvara, un cântec uşor, de la care cântăm doar prima strofă
- Aaa, acum e toamnă, da, cântat mai ales când se taie viţa din curte sau se culeg strugurii
- Câte unul pe cărare, un cântec bun pentru învăţarea despre note înalte şi joase
- Românaşul, pe care li-l cântă mai ales bunica, fiind mai complex, iar ei o ascultă uneori cu gura căscată
- Înfloresc grădinile, al cărui vers preferat e la final şi pe care a trebuit să îl explicăm îndelung – de ce e nevoie de zece vieţi?
- Săniuţa fuge, cântecul potrivit pentru Tudor, îndrăgostit de zăpadă
Cântece religioase
- Bateţi din palme, are pentru mine o însemnătate aparte, fiind prima lecţie predată la liceu; l-am învăţat atunci cu copiii de la grupa mică, acum Tudor şi Tereza îmi cer să li-l cânt mai ales seara, la culcare
- Aleluia, un alt cântec pe care îl preferă seara, la culcare
- Nu mai sunt cuvinte, un cântec care îmi aminteşte de copilărie şi de pelerinajele la care luam parte
- Astăzi s-a născut Cristos, colindul preferat de Tudor, pe care îl cântă de-a lungul anului
Cântece diverse
- Nani, nani, un cântec clasic de adormit copiii
- Cioca boca, cântecul pe care şi-l cântă Tereza, în timp ce bate cuiele cu ciocanul
- Călătorul ostenit, e cântecul pe care adormea Tudor, pe la un an, când îl plimbam prin curte, în marsupiu
- Numărătoarea sau Hai să zicem una, e cântecul pe care Tudor îl fredonează şi pe care mă pune să i-l cânt des în ultima vreme
- 1, 2, 3, 4, 5, Once I Caught a Fish Alive sau, cum îi spune Tereza când îmi cere să i-l cânt: three-four
- Sur le pont d’Avignon, preferatul acestor zile, îl cântă dansând în cerc
- Sorcova, un alt cântec de sezon pe care Tudor îl cântă de-a lungul anului
- Barca pe valuri, cântecul preferat mai ales la baie sau când stau aşezaţi în coşul cu rufe şi vâslesc râzând
- La mulţi ani!, care pentru noi nu e doar pentru aniversări sau, mai bine zis, cântecul cu care ne sărbătorim în fiecare zi
Cântece pentru copii
4 august 2019