Tudor și Tereza au deseori divergențe, momente în care nu se înțeleg sau în care se luptă pentru ceva anume. Sunt frați, cu alte cuvinte. De Crăciun, lucrând cu setul de piese magnetice pentru construit, primit de Tereza, au ajuns într-un astfel de moment. Fiind seară, mă gândeam că va fi nevoie să intervin. Dar, spre surprinderea mea, Tudor i-a spus imediat Terezei: „Hai să găsim o soluție!”.

Nu e prima dată când folosesc această abordare. Cu toate acestea, a fost primul moment în care, obosiți fiind, au recurs la ea. Au învățat să împartă frățește, deși nu pe jumătate, de ceva timp. Au învățat să își aștepte rândul, așa cum se face în clasele Montessori, chiar dacă nu întotdeauna răbdători. Acum, observ că au învățat să vină cu soluții care să îi mulțumească pe amândoi, după adevărate negocieri și dezbateri.

Ca părinți, știu cât de greu e să ne abținem din a comenta, din a le rezolva problema sau din a lua partea unuia sau altuia dintre copii. Ni se întâmplă să o facem mai des decât ne-am dori-o, din păcate. În rarele momente în care suntem cu adevărat prezenți alături de ei, reușim să îi ajutăm să se asculte reciproc. Și, în clipele acelea, le-am spus mereu copiilor: „Hai să găsim o soluție!” sau „Oare putem găsi o rezolvare pentru problema aceasta?”.

În relația mea cu Lucian, am văzut că adesea comunicarea ne stă în cale. Ajungem la conflicte destul de serioase, dar apoi, stând la discuții, ne dăm seama că eram în lumi complet paralele. Niciunul dintre noi nu se simțea văzut, ascultat sau înțeles, așa că nu eram dispuși să facem nicio concesie. La fel se întâmplă, desigur, și cu frații.

Această îndemnare la găsirea unei soluții începe întotdeauna prin a spune sau a repeta ceea ce își dorește fiecare. Este ceea ce i-am învățat și pe copii să facă. „Am nevoie de un triunghi mov, pentru a termina vagonul de tren.” „Eu construiesc un castel și nu vreau să îl stric, că e aproape gata.” Rolul nostru de comentator sportiv sau de interpret-traducător, recomandat de atâția specialiști, este grozav pentru genul acesta de situații.

Frumusețea acestei abordări este că îi ajută pe copii să se simtă responsabili. În loc să atragem atenția asupra noastră, pentru rezolvarea conflictului din frați, îi împuternicim pe ei să găsească o soluție. Îi invităm să fie creativi, să își asculte și înțeleagă fratele în mod activ și să ia problema în propriile mâini. Le demonstrăm că avem încredere în ei, ajutându-i astfel să aibă o stimă de sine sănătoasă.

Familiile care se concentrează pe soluții în loc de vină cresc frați care au relații mai bune între ei. (Dr. Laura Markham, Peaceful Parent, Happy Siblings)

Abordarea aceasta funcționează însă atunci când copiii nu sunt copleșiți de emoții și nevoile lor de bază sunt îndeplinite. De aceea am fost mirată că au recurs la ea, chiar dacă erau destul de obosiți. În alte situații, e util doar să stăm alături de ei, să le ascultăm trăirile sau să îi atragem în alte activități.

Găsirea soluțiilor implică funcționarea părții executive a creierului nostru, deci a cortexului prefrontal. Acesta este în formare în primii ani de viață, continuându-și dezvoltarea până pe la douăzeci și cinci de ani. Pentru copiii mici, așadar, trecerea de la emoții la rațiune este uneori aproape imposibilă. (Nu de puține ori, acest proces e dificil chiar și pentru noi, adulții.) Tocmai de aceea au nevoie de mult exercițiu și de multă exemplificare din partea noastră, reușind în timp să internalizeze pașii pentru găsirea unei soluții.

Pentru că am fost crescuți cu frica de conflict, ni se pare greu să acceptăm și să suportăm certurile dintre frați. În plus, ne simțim responsabili pentru fiecare dintre ei și trăim cu teama că nu se vor înțelege când vor fi mai mari. Acest gând înseamnă, pentru mulți dintre noi, că nu ne-am făcut bine treaba, ca părinți. De fapt, tocmai acceptarea ideii că e normal să existe conflicte și asumarea rolului de ghid, nu de judecător, sunt cele care ne vor ajuta să ne conducem copiii spre succes.

Atunci când suntem atenți să plantăm semințele empatiei în relația dintre copiii noștri de la o vârstă fragedă, îi încurajăm pe fiecare în parte să strălucească în lumina oferită de atenția și aprecierea noastră, impulsionându-i astfel să-și dorească să aibă o relație frățească apropiată și plină de afecțiune. (Dr. Shefali Tsabary, Familia conștientă)

(Photo by Annie Spratt on Unsplash)