Învăţ Montessori

Blog

  • Concentrarea

    Concentrarea

    Primul lucru esenţial pentru dezvoltarea copilului este concentrarea. Ea stă la temelia caracterului şi comportamentului social. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

    Tereza are acum şase luni şi jumătate. Azi a petrecut cam douăzeci şi cinci de minute jucându-se cu o minge de cauciuc, mare cât pumnul ei. S-a târât pe covor după ea, a strâns-o în mână, a dus-o la gură, a muşcat din ea, apoi a început să îi dea drumul să cadă pe parchet, privind-o cum sare. A repetat gestul acesta de câteva ori, până când mingea a ajuns lângă perete, sub două scaune suprapuse. Şi aici a început o muncă de Sisif!

    Mai întâi, a încercat să întindă mâna sub scaunul mic, dar nu a ajuns până la minge. Scaunul mai mare o incomoda. A început să îl studieze, şi-a ridicat capul cât de mult a putut şi, din întâmplare, a început să îl mişte. A mişcat apoi scaunul mai mic de dedesubt. La un moment dat s-a întors înspre noi, ne-a privit, a zâmbit, s-a reîntors la muncă. După aproape douăsprezece minute a reuşit să scoată scaunul mai mic. Şi, împreună cu el, a tras şi mingea, cu care s-a jucat din nou timp de câteva minute. După aceea s-a uitat din nou spre mine şi mi-a cerut să o iau în braţe.

    Nu am întrerupt-o deloc în timp ce lucra, nu am sărit să îi scot mingea de sub scaun, nu am vorbit între noi. Am privit fascinată, m-am simţit ca şi cum mă uitam la o finală de snooker. M-au impresionat concentrarea de care a dat dovadă şi tenacitatea ei. Nu am lăudat-o când a scos mingea, i-am spus doar la final că a avut serios de lucru, scoţând mingea de sub scaune. Mi-a zâmbit, încântată.

    Aşadar, indiferent ce activitate a inteligenţei vom observa la copil, chiar dacă ni se va părea absurdă sau contrarie dorinţelor noastre (cu condiţia, fireşte, să nu-i fie dăunătoare), nu trebuie să intervenim, deoarece copilul trebuie să-şi completeze ciclul propriei activităţi. (Maria Montessori, Mintea absorbantă)

    (Photo by Janko Ferlič on Unsplash)

  • Azi e duminică

    Azi e duminică

    Azi, imediat după micul dejun, am ieşit afară cu copiii. În timp ce Tereza dormea liniştită în cărucior, sub magnolie, Tudor inspecta atelierul. A ieşit de acolo cu hârleţul lui şi s-a îndreptat spre zona cu lalele. Tatăl lui a luat şi el hârleţul cel mare şi a început să-i arate cum se foloseşte. Din ce am observat noi, cel mai greu pentru adult e să nu vorbească în timp ce demonstrează, să îşi încetinească mişcările şi să-şi înfrâneze dorinţa de a-l corecta, după ce copilul a început să lucreze. După cum am văzut, pentru Tudor, la fel ca pentru orice copil, e mult mai important procesul, decât rezultatul. A lucrat concentrat, apoi mi-a căutat privirea. Atâta mulţumire şi bucurie avea pe chip!

    I-am privit de la distanţă, cu un zâmbet larg pe buze. Asistam la momente pe care, probabil, Tudor le va aprecia toată viaţa, la care se va putea întoarce cu încântare: „Tata m-a învăţat să lucrez în grădină!”

    Înainte de a lua hârleţul, Lucian a avut o ezitare – „azi e duminică”, mi-a spus. Dar apoi ne-am gândit că pentru învăţare nu există un timp anume, ci e binevenită oricând. Urmaţi-vă copiii şi priviţi-i cum cresc sub ochii voştri!

    (Photo by Annie Spratt on Unsplash)

  • Traume şi vindecări

    Traume şi vindecări

    După o perioadă mai grea, cu spitalizare şi luarea unor analize de sânge, Tudor a rămas cu traume. Avea un comportament greu de gestionat şi se trezea foarte des noaptea, plângând. Noi eram epuizaţi după câteva săptămâni de luptă cu virozele şi uneori zilele erau nesfârşite şi nopţile inexistente. Am citit ce putem face şi cum e corect să reacţionăm atunci când Tudor strigă, ne provoacă, îşi sâcâie sora.

    Prima carte la care am apelat a fost cea a dr. Laura Markham, Părinţi liniştiţi, copii fericiţi. Apoi am recitit fragmente întregi din cartea lui Daniel Siegel şi Tina Payne-Bryson, The Whole-Brain Child (Creierul copilului tău). Am discutat cu o colegă, psihoterapeut, care mi-a recomandat o carte a dr. Violet Oaklander, Ferestre către copiii noştri. Am reuşit, astfel, să trecem împreună peste trauma analizelor. Surprinzător, Tudor a început să discute apoi despre alte evenimente grele, întâmplate chiar şi cu un an în urmă. În plus, toate trăirile resimţite alături de el mi-au reactivat mie amintiri din copilărie, traume nerezolvate.

    Ce am făcut noi, să trecem peste traume:

    1. Am discutat despre ce şi cum s-a întâmplat şi cum ne-am simţit atunci, cu fiecare ocazie. Spre deosebire de ce ştiau părinţii noştri, evenimentele care ne marchează nu trebuie vârâte sub preş, ci discutate cu copiii. Emoţiile există, oricum, dar dacă nu discutăm despre ele, copilul nu ştie de unde vin şi cum să le ţină sub control. Nu va înţelege că ceea ce simte este perfect normal şi că ni se întâmplă şi nouă. Chiar dacă după câteva săptămâni începe să se comporte normal, amintirile rămân „agăţate” în creierul lui şi pot reapărea când apar alţi factori declanşatori.
    2. Am discutat despre ce i-ar fi plăcut să facem atunci. A fost important pentru noi să înţeleagă că doamnele care l-au imobilizat, înfăşurându-l în cearceaf pentru a-i lua sânge, nu ne-au lăsat să îl luăm în braţe, că noi nu am ştiut cum altfel să procedăm atunci şi că, deşi ne-au cerut să ieşim din încăpere, nu ne-am mişcat de lângă el. I-am  mai spus că, dacă va mai fi o dată viitoare, ştim si noi cum să procedăm şi ce să facem mai bine. Am vorbit despre durerea noastră faţă de suferinţa lui şi despre neputinţa de a-l face atunci să îi fie mai bine.
    3. Am discutat despre ce ar trebui să facem acum, să se simtă mai bine. I-am spus că înţelegem că atunci ar fi vrut să îl ţină tata în braţe, că nu putem schimba ce s-a întâmplat. L-am întrebat ce l-ar ajuta acum să se simtă mai bine. A cerut să-l ţinem acum în braţe şi l-am strâns tare la piept. Uneori a cerut să îl sunăm pe tata la serviciu şi am făcut şi asta, desigur.
    4. Ne-am jucat cu el, râzând mult, să eliberăm cât mai mult din frustrările acumulate. Râsul eliberează tot atâta tensiune, cât plânsul – e mai bine să ne distrăm, decât să plângem, nu?.
    5. Am stat aproape de el, oricât de tare ne-ar fi provocat comportamentul lui. L-am luat în braţe atunci când ne-a lăsat, oprindu-i gesturile periculoase pentru el sau cei din jur, dar cu mult calm şi blândeţe.
    6. Am fost deschişi să discutăm despre trăirile noastre, am identificat emoţiile lui cât de bine am putut. I-am explicat cum ne liniştim, atunci când suntem copleşiţi de nervi sau supărări (respiraţii adânci, un pahar de apă, o clipă de linişte şi singurătate).

    De câteva zile am revenit la normal, cu zile liniştite şi nopţi lungi. Au fost momente foarte grele, uneori ni s-a părut mai uşor să luptăm cu temperatura de peste 40 de grade, decât cu plânsul necontrolat. Acum, că au trecut, ne simţim mai puternici şi mai uniţi.

    Copiii ne fac, într-adevăr, să creştem şi să ne dezvoltăm în fiecare zi!

    (Photo by Austin D on Unsplash)

  • De unde învăţ (nu doar Montessori)

    De unde învăţ (nu doar Montessori)

    Încă din clasele primare am vrut să lucrez în învăţământ. Dar pentru că mama era deja profesoară, am fost deraiată mereu de pe această traiectorie. După ce am terminat liceul pedagogic, am mers la facultate şi apoi am lucrat pentru un ONG, unde, încă din prima zi, am fost la iarbă verde cu tinerii organizaţiei şi cu cel care îi coordona. Am avut norocul ca peste 50% din ceea ce făceam să fie activitate cu copii şi tineri, ceea ce m-a încântat în mod deosebit.

    Am lucrat apoi la o multinaţională, în departamentul de resurse umane, unde am avut iar norocul să pot lucra cu studenţii companiei, mai ales pentru organizarea diferitelor evenimente de recrutare sau promovare. Parcă primeam o gură de oxigen după fiecare colaborare cu ei!

    Înainte de a se naşte Tudor, am participat, împreună cu Lucian, la cursul Lamaze ţinut de Raluca Candrea. A fost unul dintre cele mai utile cursuri la care am participat vreodată! Nu contenim în a recomanda viitorilor părinţi să urmeze un astfel de curs! Povestea frumoasă a alăptării lui Tudor şi apoi a alăptării în tandem i se datorează Ralucăi şi sfaturilor calde primite.

    După ce s-a născut băiatul meu şi m-am îndrăgostit de Montessori, am simţit că am nevoie de mai multe informaţii. Cărţile sau blogurile nu erau suficiente, aşa că am început să caut şi cursuri potrivite. Mă interesau mai ales cursurile pe care să le pot face online sau în apropierea casei.

    Am găsit un curs al Asociației Alternative Pedagogice, pentru părinţi, la care m-am înscris imediat. Am aflat multe informaţii utile, am notat sârguincios la fiecare întâlnire, am apreciat experienţa celei care ţinea cursul. Din păcate, metoda de predare nu era potrivită pentru adulţi. Singurul material cu care am rămas a fost cel pe care l-am notat, fără să primim vreun suport de curs. Nu am primit nici vreun formular de feedback, ceea ce m-a dezamăgit destul de mult. Experienţa de serviciu, în care îmbunătăţirea continuă era pe primul loc şi metoda PDCA (plan-do-check-act) era literă de lege, m-a făcut să am aşteptări prea mari, probabil. L-am notat personal cu 2 din 5 stele. Am păstrat ce a fost util şi recitesc încă şi acum unele notiţe luate.

    Am urmat un curs online de-al lui Simone Davies, pe care o ascultam deja la The Montessori Show (realizat împreună cu Jeanne-Marie Paynel). Cursul Setting Up Your Home Montessori-Style vi-l recomand cu căldură! Este în limba engleză, materialele primite sunt atât în format video, cât şi sub formă scrisă. Grupul de Facebook creat pentru cursanţi este şi el util, Simone intervenind adesea cu aprecieri şi sugestii. Accesul la materialul de curs este pe viaţă. Am primit şi multe sugestii de lecturi suplimentare, foarte utile, plus un formular online de feed-back, luat cu seriozitate în considerare de către Simone. L-am notat cu 5 din 5 stele. Este unul dintre cele mai bune cursuri pe care le-am urmat.

    M-am înscris la cursul dr. Laurei Markham care, pe lângă materialele audio şi electronice primite, ne invită şi la meditaţie. E interesant pentru mine să ascult Inspiraţia zilei, care mă provoacă la 3 minute de reflecţie şi relaxare. Aştept cu încântare momentul în care mă pot opri din tot ce fac şi din gândurile mele şi mă pot concentra asupra vocii dr. Laura. Şi dacă aş rămâne numai cu liniştea acestor momente, şi tot ar merita cursul! Pe lângă materialul de curs, am primit multe bonusuri audio, plus sugestii deosebite de lecturi suplimentare. După cum spune Dr. Laura, ceea ce pui în curs (ca timp, implicare, muncă), este ceea ce obţii. E mult de lucru în timpul şi în urma cursului, dar merită din plin! L-am notat cu 5 din 5 stele. Este un curs foarte util pentru fiecare părinte care vrea să aibă o relaţie armonioasă cu copilul său.

    O sursă deosebit de valoroasă pentru mine sunt conferinţele online. Am început să particip la cele organizate de Jeanne-Marie Paynel, Be the Best Parent You Can Be, şi am continuat cu cele organizate de Happily Family. Nu am întotdeauna timp să ascult fiecare speaker, dar rămân cu cel puţin câteva idei valoroase de la fiecare în parte sau cu sugestii importante de autori care merită citiţi. Una dintre cele mai bune conferinţe la care am participat în ultima vreme a fost cea a dr. Lawrence Cohen.

    Despre cursul care mi-a schimbat viața am scris aici.

  • Cărţile mele de început, ca părinte

    Cărţile mele de început, ca părinte

    Cititul este una dintre pasiunile mele. De când am devenit mamă, am mai mult timp să citesc, mai ales când alăptez şi copiii adorm (Kindle Paperwhite să trăiască!). Am descoperit cărţile despre cum să îţi educi copiii, despre cum să vorbeşti cu ei, despre cum să ai grijă de ei, atât din punct de vedere fizic, cât, mai ales, din punct de vedere spiritual.

    Când fiul meu avea trei luni, o prietenă mi-a povestit despre Maria Montessori şi despre cum i-a ajutat pe copii „să facă singuri”. După vizita ei, am început să citesc despre Montessori. Şi m-am îndrăgostit. Ceea ce a descoperit despre copii, felul în care a dezvăluit taina copilăriei, mi-a schimbat complet percepţia despre fiul meu. Şi felul în care l-am crescut atât pe el, cât şi pe sora lui. De atunci, învăţ despre Montessori în fiecare zi. E fascinant cum, după mai bine de 100 de ani, descoperirile ei continuă să fie confirmate de cercetările în domeniu.

    Mai jos sunt cărţile cu care poate începe orice părinte interesat de Montessori şi de creşterea frumoasă a copiilor. Pe măsură ce o să descopăr cărţi noi, o să scriu și alte articole despre ele.

    Mintea absorbantă a Mariei Montessori este una dintre cele mai bune cărţi pe care le-am citit vreodată. Cred că ar trebui citită de toţi cei care vor să înţeleagă cum se formează Omul.

    Am citit The Montessori Toddler de Simone Davies şi mi-a plăcut nespus. Dacă ar fi acum să recomand o singură carte despre cum să îţi creşti copilul în stil Montessori, aceasta ar fi. Cartea înglobează informaţii importante atât despre metoda şi stilul de viaţă Montessori, cât şi despre disciplina pozitivă sau comunicarea non-violentă. Cred că o carte bună este cea care îţi deschide apetitul pentru şi mai multă lectură. Copilul Montessori filtrează informaţii din cărţi precum Parenting necondiţionat, Cum să le vorbeşti copiilor sau Rivalitatea dintre fraţi. Ajunge astfel să fie nu doar o carte despre Montessori, ci şi despre parenting, în general. În plus, este plină de informaţii practice despre activităţi pentru copilul mic.

    Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi. Cum să creştem fraţi prieteni pe viaţă, de dr. Laura Markham este cartea către care mă îndrept mereu şi mereu, oricând simt că avem nevoie de sfaturi suplimentare. Foarte bine structurată, are idei atât pentru pregătirea înainte de naşterea celui de al doilea copil, cât şi după. Cartea abundă în sfaturi practice pentru rezolvarea problemelor care ar putea apărea în noua structură a familiei. Sunt foarte bune recomandările de jocuri care pot fi făcute cu cei mici, pentru a-şi depăşi diverse anxietăţi. Cartea este o foarte bună îmbinare a teoriei cu practica, pentru a crea o relaţie cât mai bună între fraţi.

    Pentru o şi mai bună înţelegere a copilului şi îmbunătăţirea relaţiei cu acesta, o lectură importantă este cartea Părinţi liniştiţi, copii fericiţi. Cum să înlocuim ţipetele cu conectarea, scrisă tot de dr. Laura Markham.

    Cum să le vorbim copiilor dacă vrem să ne asculte şi cum să-i ascultăm pentru ca ei să ne vorbească de Adele Faber şi Elaine Mazlish este una dintre cele mai practice cărţi pe care le-am citit. M-am reîntors des la ea, m-a ajutat în discuţiile cu copiii mei, şi în îmbunătăţirea comunicării cu adulţii. Am citit de curând şi Rivalitatea dintre fraţi, care merită citită de toţi cei care au mai mult de un copil.

    Cum să creşti un copil extraordinar de Tim Seldin – o carte scrisă simplu, dar frumos, despre ce înseamnă Montessori, plină de fotografii sugestive.

    Montessori from the Start: The Child at Home, from Birth to Age Three de Paula Polk Lillard, Lynn Lillard Jessen a fost tradusă de curând şi în limba română (Educaţia Montessori în primii ani de viaţă. De la naştere până la 3 ani). O carte în care se explică mai detaliat cum se poate aplica educaţia Montessori acasă. Pentru cei care doresc să aprofundeze conceptul, această carte este lectură obligatorie.

    The Whole-Brain Child de Dan Siegel şi Tina Payne-Bryson sau Creierul copilului tău, cum a fost tradusă în româneşte, e o bijuterie! De altfel, toate cărţile lui Dan Siegel sunt! Le recomand celor care vor să înveţe ce se întâmplă în creierul copiilor noştri. Cărţile lui sunt bogate în tehnici de aplicat în lucrul cu copiii.

    Cartea The Wonder Weeks: How to Stimulate Your Baby’s Mental Development and Help Him Turn His 10 Predictable, Great, Fussy Phases Into Magical Leaps Forward de Frans X. Plooij şi Hetty van de Rijt a făcut ca totul să fie mult mai uşor! Am înţeles de ce sunt anumite zile sau săptămâni mai lungi şi grele. Am învăţat la ce să ne aşteptăm şi ce să facem în acele perioade. Deși nu sunt de acord cu toate recomandările din carte, merită citită în timp, la apropierea fiecărui salt, pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă!

    Mă bucur mereu când descopăr cărți valoroase de citit. Aveți vreo sugestie? M-aș bucura să îmi scrieți!

    (Photo by Kimberly Farmer on Unsplash)

    Continuarea acestui articol o puteţi citi aici: Cărţi de parenting interesante.