Tereza explorează de zor, de vreo două luni, prin fiecare cameră. Încă nu reuşeşte să deschidă sertarele, dar nu are probleme cu uşile dulapurilor sau cu coşul de rufe. De curând, am observat că nu mai duce chiar totul, tot timpul, la gură. Uneori se mulţumeşte să privească îndelung obiectul, să îl scuture, să îl bată de podea. Alteori, îl loveşte de un altul sau, dacă e cilindric, îl lasă să ruleze, apoi merge după el. Explorarea aceasta a obiectelor este modul copiilor de a învăţa, folosindu-şi toate simţurile. De aceea, e important să le oferim cât mai multe astfel de ocazii, iar obiectele folosite să fie cât mai diverse.

O activitate captivantă din ultimele două luni, de când stă bine în fund, este coşul cu comori. I-l prezint când e odihnită, spunându-i simplu: „Uite ce am aici!”. Mă retrag apoi în apropiere, fără să o mai deranjez. De cele mai multe ori, îşi va petrece următoarea jumătate de oră studiind obiectele din coş, uneori lovindu-le între ele, câte două, alteori cercetând cu atenţie, inclusiv coşul. Când era mic, şi Tudor a fost la fel de interesat de această activitate.

Numit şi coşul abundenţei, acest concept nu este specific Montessori. A fost introdus de Elinor Goldschmied, la mijlocul secolului trecut şi prezentat pe larg în cartea People Under Three: Young Children in Day Care. L-am întâlnit menţionat în cartea Cum să creşti un copil extraordinar prin metoda Montessori, de Tim Seldin. El ne-a fost prezentat şi la cursul Montessori pentru părinţi.

Coşul poate fi prezentat copiilor începând de pe la opt luni şi, dacă este actualizat corespunzător, poate suscita interesul acestora până la vârsta de şaisprezece luni. Coşul, fără mânere, ar trebui să aibă diametrul de minim 35 de cm şi înălţimea de cel puţin 10 cm. Ideal este să fie aşezat între picioarele copilului, de aceea cel mai bine e să fie oferit după ce acesta reuşeşte să stea singur în fund. Umplut până la margine, numărul obiectelor din coş este de cel puţin cincizeci-şaizeci, de preferat minim douăsprezece din fiecare categorie.

Rolul adultului este de a oferi coşul copilului şi de a sta apoi în apropierea acestuia, pentru a se asigura că totul este în regulă. Este esenţial ca rolul său să fie unul pasiv; el nu are de ce să intervină în explorarea copilului, nici măcar pentru a-i defini acestuia obiectele.

Toate obiectele din coş se recomandă a fi doar din materiale naturale, mai ales dintre cele folosite zilnic în gospodărie. Scopul lor este de a oferi interes major pentru toate simţurile. Atingerea obiectelor oferă informaţii despre textură, formă, greutate; mirosul este trezit de arome diferite; sunetul prin manipularea şi lovirea diferitelor obiecte; văzul prin culoare, aspect, lungime, strălucire. Chiar şi gustul este folosit, prin ducerea obiectelor la gură, cu atât mai mult cu cât sunt din materiale naturale.

Categoriile din care să alegem obiectele pe care le putem pune în coş sunt:

• obiecte din natură (conuri de diferite dimensiuni, scoici, pietre, dovlecei decorativi, castane mari, pietre mari, piatră ponce, dopuri mari de plută, sâmburi mari de avocado, bureţi naturali, o lămâie, un măr)
• obiecte din materiale naturale (coşuleţe, inel de os, limbă de pantofi – din os, covoraş din rafie, perie de unghii din lemn, pămătuf, periuţă de dinţi, perie de pantofi, pensulă, mânere din ratan de la o geantă, pensulă de machiaj)
• obiecte din lemn (cutiuţe, zornăitoare, cârlige de rufe, mărgele colorate prinse pe o aţă, cuburi din bucăţi de lemn, inele de perdea, cilindri: bobine sau mosoare, inel pentru şerveţel, lingură, cană de ou, bol mic)
• obiecte din metal (linguri, tel mic, o legătură de chei, forme pentru biscuiţi, inele de perdea, presă de usturoi, fluier, muzicuţă, burete pentru oale, clopoţei, trianglu, cutii bine închise, cu orez, boabe sau pietriş înăuntru, sită pentru ceai, cană, lanţuri de diferite mărimi)
• obiecte din piele, textile, blană sau cauciuc (poşetă mică cu fermoar, portmoneu, minge de cauciuc, pompoane, păpuşă de cârpă, minge de tenis sau golf, toc de ochelari, poşetuţă cu broderie şi mărgele, săculeţi cu lavandă, cimbru, busuioc sau cuişoare, jucărie mică de pluş)
• hârtie sau carton (carneţel cu spirale, hârtie de copt, folie de aluminiu, cutii mici de carton, sul de hârtie de bucătărie)

Noi evităm plasticul, cât mai mult posibil. În capitolul referitor la coşul cu comori din cartea People Under Three se regăseşte aceeaşi recomandare. Mi-a plăcut mult explicaţia oferită. Într-un exerciţiu la care au participat părinţi şi angajaţi ai creşei, adulţilor li s-a cerut să închidă ochii. Apoi au primit mai multe jucării din plastic, pentru explorare, pe care să le dea din mână în mână. Astfel, fiecare adult a pus mâna pe fiecare jucărie. Fără să deschidă ochii, li s-a cerut să descrie impresiile avute. De obicei, cuvintele folosite au fost puţine şi ezitante: moale, noduros, greu, nu miroase prea bine.

În schimb, când aceiaşi adulţi, tot cu ochii închişi, au primit obiecte din coşul cu comori, nu au mai fost aşa dornici să le dea mai departe. Au vrut să le exploreze cât mai mult timp, urmând apoi discuţii animate despre ce ar putea fi obiectele respective şi despre senzaţiile avute. Aşadar, obiectele din plastic sunt toate asemănătoare, pe când celelalte desfată simţurile şi oferă experienţe mai bogate.

Bineînţeles, siguranţa copilului este foarte importantă. Trebuie evitate obiectele mici, pe care le-ar putea înghiţi sau cele foarte ascuţite, cu care s-ar putea răni. Totuşi, acţiunile pe care le poate face un bebeluş sunt mult mai uşoare şi restricţionate decât ale unui copil mare. De exemplu, am pus în coş un borcan cu boabe de porumb, cu capacul strâns, deşi era o piatră alături. Oricât ar lovi cu piatra în borcan, încă nu are puterea de a-l sparge. Şi nici nu reuşeşte să deschidă capacul bine închis al borcanului.

Obiectele din coşul cu comori sunt înlocuite sau rotite mereu, pentru a menţine atenţia copilului. Din acelaşi motiv, coşul nu îl las la îndemâna Terezei, ci i-l ofer atunci când e odihnită. În timpul explorării, am întotdeauna grijă să îl ţin ocupat şi pe Tudor. Astfel, nu o deranjează deloc şi nu-i întrerupe concentrarea. La fel ca alte materiale rotite periodic pe raftul copiilor, şi cele din coş sunt văzute diferit după reintroducere. De fiecare dată, copiii îşi folosesc abilităţile şi cunoştinţele dobândite între timp spre a aprofunda studiul obiectelor.

Abilitatea de a alege înţelept, fie că vorbim de lucruri simple, precum mâncarea şi hainele, sau de altele mai complexe, precum prietenii şi serviciul, e bine să fie dezvoltată cât mai de timpuriu, oferindu-le copiilor ocaziile potrivite – raportând alegerile de făcut atât la nivelul la care se află copiii, cât şi la cantitatea de informaţii de care dispun în acel moment. (Elinor Goldschmied, Sonia Jackson, People Under Three: Young Children in Day Care)

(Photo by Colin Maynard on Unsplash)