Tudor este extrem de preocupat de cifre. Aflat în plină perioadă senzitivă, caută numere peste tot. Pentru a-l susţine în această învăţare, mă joc cu el jocul de memorie cu cifre. L-am regăsit atât în albumul Montessori pentru grădiniţă postat online, cât şi în cel al bibliotecii Montessori la care mi-am făcut abonament. Iar de la cursul lui Aubrey am preluat stilul jucăuş, modul distractiv de a transforma această învăţare într-una memorabilă.
Pentru jocul de memorie cu cifre avem nevoie doar de câteva bucăţele de hârtie şi de obiecte de prin casă sau curte. El poate fi jucat cu un singur copil sau chiar cu patru sau cinci. Dacă sunt mai mulţi copii, pregătim cifrele dinainte şi îi lăsăm să extragă fiecare câte un bilet. Pentru că Tudor era singurul cu care jucam, am preferat să le scriu pe loc, încercând să transform şi acest moment într-o joacă.
„Eşti pregătit? Scriu acum! Să nu te uiţi! Nu te uita încă!”. După aceea, am împăturit bucăţica de hârtie cât mai strâns, ferindu-mă mereu de privirea extrem de interesată şi amuzată a lui Tudor. Când am terminat, i-am pus hârtia în mână. I-am şoptit apoi la ureche, tot pentru amuzament, ce obiecte să aducă. Copilul priveşte cifra de pe hârtie, o pune pe covoraş şi merge să caute un număr egal de obiecte.
Întrucât mişcarea este extrem de importantă pentru copii, am căutat să îi spun obiecte de prin toată casa. A fugit într-o cameră să caute maşinuţe, din hol a adus nişte piese de şah sau din altă cameră nişte şosete. De fiecare dată, se întorcea cu numărul de obiecte desemnat şi le aşeza pe covoraş. Le număram împreună şi apoi puneam alături hârtiuţa, să vedem dacă se potrivesc. Acesta este un mod de control al erorii, specific pedagogiei Montessori.
Există cercetări numeroase care arată că mișcarea și cogniția sunt strâns legate între ele. (Angeline Stoll Lillard, Montessori: The Science Behind the Genius)
Când s-a întâmplat să aducă douăsprezece piese de puzzle în loc de nouă, le-am numărat împreună. După ce am întors foaia pe care era scrisă cifra, am observat diferenţa. „Aha, aici scrie nouă. Noi avem douăsprezece piese. Hai să scriu numărul doisprezece pe foaie, atunci, vrei?”. Am ales în felul acesta să trec peste eroare, făcându-mi şi o notă mentală pentru data viitoare de a repeta cifra. În plus, a fost un mod interesant pentru el de a vedea cum se scrie un număr din două cifre. Ştiam şi că în următoarele săptămâni urmează să discutăm mai intens despre numerele de la zece la douăzeci.
Un moment interesant a fost când am scris cifra zero şi i-am spus să aducă creioane colorate. Tudor s-a oprit o clipă, apoi a început să scoată creioanele colorate din suportul lor şi să le numere. Am aşteptat, curioasă, neînţelegând ce vrea să facă. După ce a luat toate creioanele în mână, a întors suportul pentru creioane şi mi-a spus: „Zero! Acum nu mai e nimic aici. Niciun creion!”. Am luat hârtia şi am aşezat-o pe covoraş, arătându-i că nu avem nici lângă ea vreun creion. „Şi aici sunt zero creioane!”
Jocul de memorie cu cifre poate fi jucat atâta timp cât copilul se simte bine. Dacă nu e obosit, repet cifrele care i-au pus probleme, cerându-i să aducă alte obiecte. Sau ne oprim după ce ne-am jucat cu toate cifrele. E un joc potrivit chiar şi pentru numere mai mari, de până la douăzeci. E un mod distractiv de a asocia cifra cu numărul şi cu cantitatea! În plus, copilul îşi antrenează memoria, fiind nevoit să reţină numărul pentru mai mult timp.
Pentru că Tereza era şi ea interesată de jocul nostru, i-am desenat pe hârtiuţe obiecte pe care să le caute prin casă. Am implicat-o astfel şi pe ea, reuşind şi noi să ne terminăm joaca.
O variantă a acestui joc ar putea fi cu literele pe care copilul le învaţă. Putem scrie o literă, cerându-i să ne aducă un obiect care începe cu acel sunet. Pentru începători, putem avea doar trei-cinci obiecte pe covoraş, cerându-le să pună hârtia alături de obiectul care începe cu sunetul respectiv. La fel, putem scrie cuvântul întreg sau chiar o propoziţie prin care să îi cerem copilului să facă ceva anume.
(Photo by Vanessa Bucceri on Unsplash)